PD-L cere socoteală Primăriei Galaţi în legătură cu igienizarea şcolilor. Sunt suspiciuni legate de risipirea banilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările de igienizare sunt acum în plină desfăşurare. Foto: Adevărul.

Preşedintele PD-L Galaţi spune că are informaţii că într-o şcoală s-ar fi pus faianţă pe hol, în loc de baie, iar la alta s-a văruit o cu totul altă încăpere decât era necesar.

Democrat-liberalii gălăţeni au suspiciuni legate de modul în care au fost gestionaţi banii destinaţi igienizării şcolilor din municipiul Galaţi. Ei vor cere Primăriei o listă cu şcolile care au beneficiat de finanţări şi firmele care au lucrat. Preşedintele PD-L Galaţi, Doruleţ Resmeriţă spune că are informaţii potrivit cărora s-au făcut chiar lucrări aberante

„Am fost inspector şcolar general trei ani şi am urmărit cu mare atenţie cum se făceau lucrările de pregătire a spaţiilor de învăţământ pentru prima zi de şcoală. Pe baza unor referate foarte atent întocmite de fiecare şcoală în parte, primăria trimitea banii în şcoli, după care se organiza licitaţia pentru stabilirea firmei care să realizeze lucrarea. Acum, am înţeles de la unii oameni din sistem că firmele au venit cu bileţele de la Primărie în care scria ce au de făcut. Tocmai de aia am auzit că există cazuri în care s-a pus faianţă pe hol deşi trebuia pusă la baie sau s-a dat cu var exact unde nu trebuia”, spune fostul inspector şcolar general.

Doruleţ Resmeriţă spune că va solicita Primăriei o listă cu şcolile care au primit bani pentru lucrări de reparaţii şi igienizare, cu sumele alocate pentru fiecare unitate şcolară, cu numele firmelor de construcţii care au realizat lucrările, cu modalitatea prin care firmele au fost desemnate de Primărie să realizeze lucrările şi cu referatele de necesitate ale şcolilor către Primărie, adrese în care ar trebui să se regăsească lucrările necesare a fi realizate în respectivele unităţi. 

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €