Patru moduri în care poţi muri cu zile în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statul român poate pune lesne în pericol viaţa cetăţenilor săi şi din păcate există destule dovezi în acest sens. Instituţiile care ar trebui să ne salveze şi să ne respecte drepturile devin uneori realmente mortale



Tragedia de la Maternitatea Giuleşti reprezintă încă un prilej, pe lângă multe altele, pentru a readuce în discuţie, neputinţa autorităţilor de a proteja populaţia şi chiar pericolul pe care acestea îl pot reprezenta pentru cetăţean.

Iată cele mai relevante cazuri de la Galaţi, din acest punct de vedere, din ultimele 12 luni, în care oamenii care au avut de-a face cu instituţii ale statului şi au ajuns la cimitir.

Moarte, în loc de naştere

Petronela Ulmer (40 de ani) a murit pe 8 noiembrie 2009 în timpul travaliului. Ulterior, s-a constatat că gravidei îi fusese administrat Cytotec, medicament contraindicat în sarcină şi care nu se află pe lista Agenţiei Naţionale a Medicamentului, deci fără aviz de utilizare în România.

Patronela Ulmer

Medicii legişti se spală pe mâini în cazul gravidei ucise cu Cytotec

Parchetul, Colegiul Medicilor şi Direcţia de Sănătate Publică Galaţi au declanşat cercetările în acest caz, iar la scurt timp, directorul DJSP propunea închiderea Maternităţii "Buna Vestire" din Galaţi ca urmare a "problemelor cu echipamentul medical şi personalul din maternitate".

Aceeaşi tragedie, altă maternitate

Şi la Spitalul Clinic de Urgenţă, o altă gravidă, în loc să trăiască bucuria de a fi devenit mamă, a murit cu zile.

Costea Fănica a decedat pe masa de operaţie, în luna februarie a acestui an, după ce, conform declaraţiilor mamei sale, a fost lăsată să agonizeze mai mult de şapte ore.

Moarte suspectă la Spitalul Judeţean: o femeie a murit imediat după ce a adus pe lume un băieţel

„S-a internat când au apărut primele dureri. A fost lăsată să se chinuiască ore întregi. Au lăsat-o să moară", afirmă Narcisa Buricea, mama gravidei.

Reeducarea cu bâta

Constantin Sandu, un deţinut de la Penitenciarul Galaţi, a supravieţuit doar trei zile după încarcerare. Bărbatul a decedat pe 4 iunie 2010, la Spitalul de Urgenţă, în urma bătăii pe care a primit-o în închisoare de la gardienii care ar fi trebuit să-l păzească şi să-i respecte drepturile.

Deşi iniţial, pentru moartea lui au fost anchetate 16 persoane, până la urmă, doar trei angajaţi, doi subofiţeri şi un ofiţer din cadrul Penitenciarului, au fost puşi sub acuzare.

Ipoteză şocantă/ Deţinutul Sandu a fost omorât în bătaie de gardieni

Cei doi arestaţi sunt acuzaţi de omor şi purtare abuzivă, iar şeful lor de complicitate la comiterea acestor infracţiuni, precum şi de fals intelectual. Victima a fost supusă unor acte de violenţă extremă, în repetate rânduri", a declarat procurorul Marcel Codiţă, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.


Când chiar Poliţia te împuşcă


Din cauza faptului că a rămas să asigure ordinea publică, singur, într-o comună de vreo 2.000 de suflete, Toader Teodoru, un poliţist din Oancea a cedat psihic şi şi-a făcut singur dreptate, cu pistolul, în august 2009. El a tras mai multe focuri de armă într-un bărbat care i-a sfidat autoritatea şi cu care avusese probleme şi în trecut.

„Incidentul s-a produs pe fondul ameninţărilor anterioare pe care le-a primit de la victimă. În momentul când s-a dat jos din maşină, din cauza disproporţiei fizice evidente dintre el şi Ciprian Muşat, s-a temut pentru ce urma să se întâmple", a declarat avocatul poliţistului, Cristian Săraru.

Poliţistul din Oancea şi-a pierdut controlul

Toate aceste cazuri demonstrează, odată în plus că cei pe mâna cărora ne încredinţăm viaţa ne-o pot lua chiar ei. Din lipsa fondurilor, a personalului calificat sau pur şi simplu din nepăsare putem muri în situaţii considerate banale într-un stat normal.

Gravidele din Vest fug în Ungaria să nască, speriate de pericolele şi murdăria din maternităţile româneşti

Medicii din Slobozia părăsesc Spitalul Judeţean de Urgenţă

La Maternitatea Braşov există doar o asistentă pe două etaje!

Mai multe pentru tine:
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu