O nevăzătoare creează tablouri în relief care înfăţişează florile din amintirile sale

Gălăţeanca Liliana Antonov şi-a pierdut vederea, dar a descoperit că are vocaţie artistică. Din mâinile sale, dăruite cu o extraordinară sensibilitate tactilă, ies lucrări care au ajuns şi la colecţionari de artă din Italia

Liliana Antonov este unul dintre membrii Asociaţiei Nevăzătorilor din Galaţi cu care conducerea acestei organizaţii se mândreşte.Tânăra nevăzătoare şi-a descoperit un talent, probabil unic pentru o persoană cu handicapul său, graţie căruia realizează „pe pipăite" tablouri în relief.

„Mi-a plăcut pictura încă din perioada în care vedeam, dar am ajuns să cochetez cu arta plastică dintr-o întâmplare. Eram cu soţul meu, într-un magazin de materiale de construcţie şi m-am împiedicat de un sul de plasă din fibră de sticlă, folosită la termoizolaţiile cu polistiren. Inevitabil, am atins-o cu mâna şi mi-a plăcut senzaţia acelei texturi. De aici şi până la ideea de a o utiliza în scop artistic n-a mai fost decât un pas", mărturiseşte Liliana.
Ne-a povestit că, ajunsă acasă, era fericită că găsise în sfârşit suportul potrivit pentru petalele de flori pe care le confecţionează din hârtie de şerveţel.

Altfel de origami

Ne-a făcut şi o demonstraţie ca să înţelegem procedeul artistic pe care l-a imaginat şi adaptat handicapului său. Este absolut fascinant să urmăreşti cum degetele artistei nevăzătoare modelează hârtia fină dândui-i forme de petală.

„Vedeţi le răsfrâng marginile astfel încât să-şi păstreze forma. După ce confecţionez petalele, le lipesc pe plasa din fibră de sticlă şi, ca să se întărească, le impregnez cu aracet pe care il aplic în mai multe straturi, timp de o săptămână. Am experimentat mult până să reuşesc fără să se înmoaie petalele şi să-şi schimbe forma" , ne explică artista.

Privindu-le, pare greu de crezut că florile sunt realizate din şerveţele.

„Faptul că am văzut flori până să orbesc şi că îmi amintesc în detaliu formele lor mă ajută mult în ceea ce fac, iar admiraţia celor din jur pentru tablourile mele îmi oferă o imensă satisfacţie", afirmă Liliana Antonov.

După ce se usucă bine, florile sunt colorate cu ajutorul penelului şi al acuarelelor. Plasa este vopsită cu bronz şi la final, florile sunt acoperite cu un strat de ulei de in, care le va proteja

„Partea asta e cea mai grea pentru că nu mai este suficient simţul tactil. Le pictez cu mare răbdare, dar, întrucât există riscul să stric rodul atâtor ore de muncă, mă mai ajută fiul meu, care este elev în clasa a VII-a la Liceul de Artă. Şi-a ales acest drum în viaţă văzându-mă pe mine cum plăsmuiesc flori din temirice şi îi plac foarte mult", mai spune artista nevăzătoare.

Începuturile succesului în artă

A început să lucreze „serios" după o lungă perioadă de experimente, în anul 2009.

„Acestea pe care vi le arăt sunt chiar de atunci din perioada de început. Mi-e greu să vă spun câte am făcut, dar sunt câteva zeci. La început le dăruiam prietenilor şi aşa s-a aflat despre aceste tablouri. Apoi au început comenzile. Recent am trimis în Italia. O altă comandă a fost de la fabrica de obiecte sanitare din Sălaj, care le-a cerut pentru a le oferi partenerilor", mai spune Liliana Antonov

Mai nou, experimentează folosirea unui nou suport pentru superbele sale flori.

„De câtăva vreme, fixez plasa pe sticlă şi simulez efectul de ramă foto. De exemplu, cum este cazul acestor cale de Madagascar, ai acestor crini şi trandafiri", ne arată Liliana Antonov imagini cu creaţiile sale recente, deja oferite unor amatori de frumos.

Fotografiile lucrărilor sunt stocate pe un laptop cu sinteză vocală pe care artista îl foloseşte fără pic de dificultate.

„Nu m-am gândit să înfăţişez şi altceva prin această tehnică de modelare, pentru că florile sunt cele mai frumoase plăsmuiri ale naturii. Le este hărăzit să-i inspire pe artişti, chiar şi pe cei amatori cum sunt eu", afirmă cu modestie Liliana Antonov.

A realizat totuşi şi câteva obiecte de podoabă utilizând aceeaşi metodă folosită la tablouri, fireşte inspirate tot de flori.

De cinci ani nu mai aşteaptă lumina zorilor

„Din 2003, am început să-mi pierd vederea, iar în timpul naşterii, din cauza efortului, s-au spart câteva vase de sânge din ochi. Au urmat trei ani în care mi-a tot scăzut acuitatea vizuală, iar în 2006, într-o dimineaţă, întunericul nopţii nu s-a mai risipit. Şi asta e!", povesteşte resemnată Liliana Antonov.

Tânăra nevăzătoare a fost la nenumăraţi doctori, dar toţi i-au spus că, pentru boala ochilor săi, Sindromul Coats, nu există leac.