Moment penibil la vizita ministrului Sănătăţii la Galaţi: uşa unităţii mobile de Terapie Intensivă s-a blocat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Nelu Tătaru în vizită la Galaţi FOTO Facebook/George Stângă

Oficialul a fost prezent în judeţul Galaţi într-un turneu mai degrabă electoral, având în vedere că principalele lui ţinte au fost inaugurarea oficială a două dispensare săteşti din comune conduse de primari PNL, iar delegaţia aşa-zis oficială a fost împănată cu lideri locali ai partidului.

Luni, 3 august 2020, Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, a făcut o vizită oficială în judeţul Galaţi. Aşteptat să găsească o soluţie pentru punerea în funcţiunea unitatăţii mobile de Terapie Intensivă care zace nefolosită de două săptămâni la Galaţi (nu există finanţare pentru funcţionarea ei, dar nici medicii necesari), ministrul a oferit câteva promisiuni, mai exact că la spitalul gălăţean vor fi detaşaţi medici rezidenţi din Iaşi şi Bucureşti, care vor începe să lucreze în curând.

Până în prezent, după solicitarea Spitalului Judeţean Galaţi pentru detaşarea a 30 de cadre medicale care să îngrijească bolnavii COVID-19 în Unitatea Mobilă ATI, DSP a reuşit să transfere doar şase cadre medicale de la alte unităţi sanitare din municipiu, respectiv Spitalul de Pediatrie şi Centrul Judeţean de Transfuzii Sanguine.

Ministrul a vrut, însă, să vadă containerul medical „minune” de aproape, aşa că a cerut să-i fie deschisă uşa. Lucru care nu s-a putut face deoarece aceasta s-a blocat din motive pe care nimeni nu a ştiut să le explice. Unul dintre martorii la incidentul penibil a avut de altfel o replică spumoasă - „Poate că nu reacţionează decât la mână de doctor de urgenţe” - aluzie evidentă la lipsa medicilor.

După episodul de la unitatea medicală nefuncţională, ministrul Tătaru a apucat calea judeţului, pentru două evenimente mai degrabă electorale decât guvernamentale. Însoţit de o delegaţie numeroasă de lideri locali ai PNL ministrul a fost de faţă la inaugurarea a două dispensare medicale. Că doar nu a două spitale.

Coincidenţă sau nu, evenimentele au avut loc în comune conduse de primari liberali (Nelu Costea, de la Matca, şi Daniel Cotoranu, de la Cerţeşti) şi cu doar două luni înainte de alegerile locale. De altfel, liderul PNL Galaţi, George Stângă, a fost aşa de emoţionat de inaugurarea dispensarelor comunale, încât a scris pe Facebook că de serviciile medicale aferente vor beneficia locuitorii ai 4 state, nu sate.

În ultimele săptămâni ministrul Nelu Tătaru a ajuns în mod frecvent la Galaţi pentru a vizita în special Spitalul Judeţean de Urgenţă. Unitatea medicală este una dintre cele mai afectate de COVID-19 din România, aici fiind până acum afectate circa 180 de cadre medicale.

Vă mai recomandăm şi:

Cum explică ministrul Sănătăţii numărul record de infectări zilnice: „Se consumă boala celor care au refuzat internarea sau au cerut externarea”

Mihai Tudose critică PNL pentru modul în care gestionează pandemia: S-au înghesuit să pună umărul idioţii utili şi jefuitorii de cadavre 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG