Mii de peşti, găsiţi morţi într-un lac din apropiere de oraşul Galaţi. Cum explică fenomenul specialiştii în piscicultură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nivelul apei a scăzut foarte mult, în ultimele săptămâni, din cauza secetei, iar canalul natural care lega apa stătătoare de râul Siret a secat, peştii rămânând captivi în lacul tot mai mic. Pescarii ar vrea să salveze peştii, dar spun că orice intervenţie trebuie aprobată de autorităţi.

Caz şocant şi revoltător în apropiere de oraşul Galaţi, acolo unde într-un lac pe cale să sece au murit mii de peşti de diverse mărimi, respectiv de la puiet şi până la crapi de câteva kilograme bucata.

Peisajul este realmente lugubru: în apa mică plutesc o mulţime de cadavre în putrefacţie, iar mirosul este nesuportat. „Este ceva de nedescris cu pute. N-am mai pomenit aşa ceva în toată viaţa mea şi sunt pescar de vreo 40 de ani”, ne-a spus Alexandru Ene (55 ani), locuitor al unei mici colonii de pescari din apropiere.

„Fenomenul este rar, dar nu este supranatural. Se ştie că peştii se reproduc, se hrănesc şi cresc în ape mici, în astfel de revărsări ale rîurilor. Perioadele de secetă sunt foarte periculoase, pentru rămân captivi acolo, iar odată cu scăderea apei şi cu scăderea concentraţiei de oxigen din lac se manifestă mortalitatea în masă. În mod normal, ar trebui săpat un canal prevăzut cu zăgaz, pentru a ajuta peştii să supraveiţuiască”, ne-a explicat inginerul piscicol Valeriu Motea.

În ceea ce priveşte responsabilitatea realizării unor astfel de facilităţi, inginerul este de părere că sunt mai multe instituţii responsabile.

„Aş enumera în primul rând Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură care, pe lângă taxele percepute, ar trebui să facă ceva şi pentru a proteja fondul piscicol. Dar acolo este doar o adunătură de birocraţi, puşi politic şi cu lefuri mari, care nu fac, de fapt, nimic. Doar iau taxe şi toacă banii pe salariile lor. Ar mai fi responsabile şi Apele Române, şi asociaţiile de pescari, şi autorităţile locale. Sunt mulţi responsabili, dar cam degeaba...”, a mai spus inginerul.

Balta în care se află peştii este formată natural din revărsarea râului Siret, în aproiere de oraşul Galaţi, iar din cauza secetei apa aproape a dispărut. De asemenea, canalul care lega lacul de râu a secat şi el, iar vietăţile au rămas captive în apa care se face cu fiecare zi tot mai mică.

Se estimează că acolo ar mai fi alţi câteva mii de peştii vii, dar că şi aceştia vor muri în cel mult două zile. Pescarii ar vrea să intervină pentru a muta peştii în Siret, dar orice intervenţie trebuie să fie însoţită de aprobarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură.

Potrivit reprezentanţilor pescarilor gălăţeni, obţinerea documentelor presupune o mulţime de timp pierdut, iar peştii care încă sunt în viaţă nu pot supravieţui până când birocraţii vor emite avizul.

„Ca să salvăm acei peşti, trebuie să facem întâi o notificare către ANPA, după care trebuie un aviz din partea celor de acolo şi invitat un inspector ANPA pentru a putea deversa peştele pe cursurile naturale pe care noi le gestionăm. Nu avem ce face acestea sunt condiţiile, am înţeles că şi în ţara s-a întâmplat la fel”, a explicat Adrian Alexandru, directorul Agenţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Galaţi.

„Din păcate, în România, acest vid legislativ ne împiedică să facem lucruri pe care am putea să le facem voluntar şi nu numai noi, gestionarii de cursuri naturale de ape, ci şi toţii pescarii, asta este, trebuie să ne conformăm legii”, a mai adăugat acesta.

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”