Megabombă descoperită de un sătean pe terenul său. Cântăreşte nu mai puţin de 250 de kilograme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat dintr-o localitate gălăţeană a descoperit până acum trei bombe de aviaţie pe un teren care îi aparţine, ultima, în greutate de 250 de kilograme, fiind găsită după ce suprafaţa agricolă fusese cultivată, ceea ce înseamnă că a existat un pericol real ca aceasta să explodeze.

Un sătean din comuna gălăţeană Munteni, Ionel Cană (54 de ani), a ajuns să deţină un nedorit record. Bărbatul a descoperit în ultimul an şi jumătate nu mai puţin de trei bombe de aviaţie pe un teren agricol care îi aparţine.

Ultima bombă, cu o greutate de 250 de kilograme, a fost găsită pe un teren situat la aproximativ 4 kilometri de localitatea Munteni.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi au detonat megabomba chiar la faţa locului, ţinând cont că legea prevede ca bombele de peste 50 de kilograme să fie distruse în zona unde au fost descoperite.

Cert este că săteanul din Munteni a avut un noroc incredibil pentru că a descoperit bomba în lanul unei culturi agricole, ceea ce înseamnă că a existat un pericol real ca această să explodeze în timpul arăturilor sau însămânţării terenului.

”Echipa pirotehnică va cerceta zona cu aparatură specială de detecţie. E posibil ca acolo să fi fost linia frontului în cel de-al doilea război mondial, iar dacă pământul a fost mlăştinos, mai multe bombe de aviaţie nu au explodat”, ne-a declarat locotenent colonelul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi.


 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa