Medicină naturistă sau leac băbesc? Neurochirurgul Grigorică: „Nu poţi trata cu ceai de plante un om cu capul zdrobit de un copac!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă unii dintre medici acceptă ambele soluţii medicale, există şi reacţii virulente contra „leacurilor băbeşti". În acelaşi timp, însă, tot mai mulţi pacienţi români pun accent pe latura bio a medicinei, pe care o consideră mai bună pentru organism.

Statisticile din ultimii ani arată clar că suntem un popor din ce în ce mai bolnav: natalitate în scădere, speranţă de viaţă modestă şi un sistem sanitar aflat în moarte clinică. Oricum ar fi, avem nevoie ca e aer de îngrijiri medicale, indiferent că sunt naturiste sau bazate pe antibiotice şi chimicale.

Care pe care?

În ultima perioadă se observă o tendinţă evidentă a românilor către remediile naturiste, iar ceaiurile, alifiile sau combinaţiile de substanţe bio sunt la mare căutare.

Unul dintre motivele importante ale acestei întoarcerii către natură a pacienţilor pare a fi acela că, în marea majoritate a cazurilor, nu există efecte adverse după administrarea unor astfel de produse.

„Când sufăr de răceală sau am alte afecţiuni ce pot fi tratate acasă, fără să merg la medic, prefer să iau astfel de medicamente bazate pe plante, seminţe şi alte lucruri naturale. Mă axez pe acest tip de tratament pe cât posibil. Este mai bun", spune Marin Ioviţă, un gălăţean adept al medicinei naturiste.

Cel puţin în teorie, lista de ingrediente naturale, modul de preparare şi mai ales efectele benefice asupra organismului sunt principalele atuuri ale medicinei naturiste în faţa celei clasice.

„Ceaiurile, alifiile, tincturile şi siropurile pe care le avem la vânzare sunt 100% naturale. Aceste produse sunt făcute manual, pe baza unor reţete vechi, fără intervenţii tehnologizate. Un astfel de tratament cu produse naturale elimină o serie de efecte adverse ce vin la pachet cu antibioticele. Poate cel mai important avantaj al medicinei naturiste este acela că produsele acţionează pe cauză nu pe efecte. Pastilele înlătură durerea, dar cauza rămâne", spune Beniamin Fericean, consultant terapeutic la o importantă firmă de profil.

În timp ce aceste două laturi ale medicinii se „bat pe pacienţi", reprezentanţii sistemului sanitar gălăţean susţin cea mai bună variantă este combinarea lor.

„Ambele au luat o amploare incredibilă. Industria farmaceutică, clasică sau naturistă nu va fi niciodată pe zero. Întrece industria armamentului şi extracţiilor de petrol. Sunt bune ambele, dar combinat", spune Dumitru Cristea, preşedintele Colegiului Medicilor Galaţi.

În ceea ce priveşte avantajele şi dazavantajele celor două laturi ale medicinei, directorul DSP afirmă că deşi cea naturistă a luat amploare în ultima perioadă, baza rămâne cea clasică.


„Să nu uităm că o revoluţie din punct de vedere medical a avut loc atunci când au apărut antibioticele. Beneficiile lor sunt clare şi precise. Într-adevăr, medicina naturistă câştigă teren şi trebuie luată în seamă. Sunt afecţiuni care pot fi tratate cu plante, ceaiuri şi alte remedii naturiste. Altele nu. Trebuie găsită o cale de mijloc între acestea",
spune Valentin Boldea, directorul DSP Galaţi.


„Nu există medicină naturistă"


În timp ce părerile anumitor doctori sunt undeva la graniţa dintre medicina naturistă şi cea clasică, alţii sunt ferm pe poziţii şi explică de ce adevărata medicină se face cu bisturiul şi antibioticul.

„În primul rând nu cred că poate fi vorba despre medicină naturistă pentru că ea nu există. Nu există astfel de specializări în facultăţile de medicină din ţară. Nu există medici neturişti. În plafar se vând tot felul de ceaiuri pentru absolut orice organ şi pentru orice fel de durere. Cei care le vând nu au nicio pregătire în ceea ce priveşte medicina naturistă. Acest tip de medicină se mai face doar în mediul rural. Bunica mai ştie câteva remedii de acest gen. În rest se face după ureche. Nu există ceva specializat. Am avut fetiţa cu capul strivit de copac. Ce ar fi trebuit să-i fac, să-i dau un ceai din plante? Nu există aşa ceva”, spune dr. Cătălin Grigorică, medic neurochirurg.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €