Maestrul Alexa Visarion îşi lansează volumul „Cealaltă scenă” la Galaţi, la împlinirea a 50 de ani de activitate artistică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexa Visarion Foto: Teatrul Dramatic ”Fani Tardini”

Foaierul Teatrului Dramatic „Fani Tardini” va găzdui miercuri, 26 februarie 2020, de la ora 17, 00, un eveniment special: lansarea volumului „Cealaltă scenă”, de Alexa Visarion. Evenimentul va avea loc în prezenţa autorului.

Regizor, profesor universitar doctor, coordonator de lucrări de doctorat şi, totodată, om de litere, maestrul Alexa Visarion împlineşte în acest an 50 de ani de activitate artistică, iar apariţia volumului „Cealaltă scenă” semnat de domnia sa marchează acest moment important al unei cariere prodigioase.

Evenimentul de lansare a cărţii la Galaţi va fi moderat de Tamara Constantinescu, actriţă a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, şi va include şi o sesiune de autografe, precum şi proiecţia „VOCILE TEATRULUI MODERN – ALEXA VISARION”, un dialog cu teatrologul George Banu realizat la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Lansarea de carte va fi urmată de o sesiune de discuţii cu Alexa Visarion. Întâlnirea va fi deschisă actorilor, studenţilor Facultăţii de Arte, elevilor Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin” şi publicului larg. În cadrul acestei întâlniri, maestrul va susţine un discurs interactiv despre „Personajul şi întruchiparea creatoare”.Intrarea va fi liberă.

Exemplare ale volumului „Cealaltă scenă”, de Alexa Visarion, vor putea fi cumpărate din Foaierul Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, în timpul lansării de carte.

Evenimentul este organizat de Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, Biblioteca Judeţeană „V. A. Urechia” şi Facultatea de Arte a Universităţii „Dunărea de Jos”.

Cine este Alexa Visarion

Alexa Visarion a montat în ţară şi în străinătate peste 100 de spectacole, cu precădere din dramaturgia lui I. L. Caragiale, A. P. Cehov, Shakespeare sau Eugene O’Neill. A pus în scenă Cehov şi Shakespeare în Statele Unite.

Este autorul unor filme artistice care au marcat istoria cinematografului românesc, între care „Înainte de tăcere” (1978), „Înghiţitorul de săbii” (1981), „Năpasta” (1982), „Luna Verde” (2008), „Ana” (2014).

A obţinut numeroase premii şi distincţii, printre care Premiul Academiei Române pentru întreaga creaţie teatrală şi cinematografică (2008), Premiul UNITER pentru întreaga activitate (2005), Premiul ATM pentru cel mai bun spectacol (1981), Premiul Secţiei de Critică ATM pentru exegeză scenică şi filmică a operei lui I. L. Caragiale (1979), Marele Premiul la Festivalul Internaţional de Teatru Arezzo (1979).

A fondat, în 1991, primului teatru independent bilingv din România, Teatrul româno-american „Eugene O’Neill”, şi a înfiinţat, în 2002, Asociaţia Culturală „Dialog”.

În 1983, Visarion a primit primul Grant Fulbright, în domeniul teatrului. În perioada 1985-1986 a fost invitat să predea la Universitatea din Texas, iar între 1986 şi 1988 i-a fost acordată o nouă bursă Fulbright şi a susţinut cursuri în domeniul filmului la universităţi din Los Angeles, New York şi Boston.

Alexa Visarion este autorul unei serii de volume dedicate teatrului şi al unor articole, eseuri şi interviuri de referinţă atât pentru domeniul artistic, cât şi pentru cel didactic.

Preocuparea sa pentru teme de strategie şi management s-a materializat în cronici şi comentarii publicate în importante reviste din ţară.

Despre personalitatea complexă a regizorului au apărut două cărţi: „Alexa Visarion sau destinul vocaţiei”, coordonată de Elena Saulea (Editura Junimea), şi „Univers filmic – Alexa Visarion (Jurnal de spectator)”, de Vasilica Bălăiţă (Editura Artes).

Este Director Onorific al Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani, cetăţean de onoare al Municipiului Botoşani (1992), cetăţean de onoare al comunei natale Băluşeni (2015).

A primit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, acordat de Preşedinţia României.

Este membru al Uniunii Cineaştilor din România (UCIN), membru fondator al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film (UARF). Este membru al Uniunii Teatrale din România (UNITER), iar între anii 1985-2005 a fost membru al The Association for Theatre Higher Education (ATHE) – SUA şi membru fondator al Societăţii „I. L. Caragiale” (1979-1985).

În 2014 i-a fost acordat titlul Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Arta Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Cifrele care spun o poveste de iubire. Răzvan Bănică, mărturii care fac să plângă orice femeie. Legătura care i-a dus o puternica etichetă la „Power Couple”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”