Lucica Grigorică i-a luat locul doctorului Bacalbaşa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este noua purtătoare de cuvânt a Spitalului Judeţean, îşi iubeste meseria de cardiolog şi nu regretă că a revenit în oraşul natal

Profil
Născută: 22 decembrie 1973, Galaţi
Studii: Facultatea de Medicină Iaşi
Familie: Căsătorită, un copil


Şi-a dorit să fie medic încă din copilărie, a urmat cursurile Liceului Sanitar din Galaţi, iar în timpul facultăţii a descoperit frumuseţea Cardiologiei. Au revenit în oraşul natal, atât ea, cât şi soţul ei, tot medic, datorită familiei şi dorului de casă.


„Pe vremuri, cine voia să devină medic trebuia să urmeze cursurile liceului Vasile Alecsandri, cel mai bun, dar eu m-am dus la Liceul Sanitar.

Cardiologia mi-a plăcut încă din timpul facultăţii deoarece că am avut ocazia să învăţ de la oameni nemaipomeniţi, iar acum şi pentru că am privilegiul să lucrez alături de adevăraţi profesionişti ai acestui domeniu medical, la Spitalul Judeţean. Sunt aici de aproximativ trei ani, imediat după terminarea rezidenţiatului efectuat la Bucureşti. Cum şi soţul meu este gălăţean am ales să ne întoarcem acasă", spune Lucica Grigorică.


„Doctorul Bacalbaşa este de neînlocuit"


De aproximativ două săptămâni doctoriţa Grigorică este noul purtător de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi, post ocupat până nu demult de Nicolae Bacalbaşa. Este conştientă de renumele doctorului Bacalbaşa dobândit şi datorită unui mod original de comunicare cu mass-media, dar speră să facă faţă cu brio noii funcţii, deşi recunoaşte că este foarte greu.

Totodată, îşi aduce aminte cu păcere că profesorul Nicolae Bacalbaşa este cel care a învâţat-o să intubeze un pacient şi se mândreşte cu asta.


„Este foarte grea misiunea de purtător de cuvânt deoarece doctorul Bacalbaşa, căruia îi succed în această funcţie, este de neînlocuit având în vedere prestigiul de care se bucură atât ca om cât şi ca medic. Profesorul Bacalbaşa este cel care m-a învăţat să intubez, în perioada în care am fost repartizată la medicina de urgenţă, înainte de cardiologie şi sunt mândră deasta", mărturiseşte noul purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Galaţi.


Îşi iubeşte meseria despre care spune că-i oferă satisfacţii foarte mari. În acelaşi timp însă afirmă că este greu să faci cardiologie în România, motivele fiind cunoscute.


„În cadrul sistemului medical Cardiologia este privită ca fiind cea mai complexă specializare. Este foarte frumoasă. Implică mult efort, cazurile fiind în general grave, complexe. Contează să fii foarte prompt, analitic pentru a lua cele mai bune decizii terapeutice. Satisfacţiile în Cardiologie sunt foarte mari iar relaţia cu pacientul devine una specială deoarece în cazurile severe întrerupera tratamentului determină agravarea stării de sănătate şi uneori chiar condamnarea la moarte", mai spune Lucica Grigorică.


Întrebări şi răspunsuri


V-aţi gândit să plecaţi pentru a lucra în străinătate?


Tentaţia este foarte mare să plecăm din ţară. Recunosc că ne gândim la această variantă, eu şi soţul meu. În Occident sunt alte posibilităţi. Nu ştim ce ne rezervă viitorul aici. Nu avem în vedere o ţară anume, fiecare având avantajele şi dezavantajele ei. Spre exemplu, în Franţa, este cea mai bună şcoală de cardiologie din Europa.


Cum este generaţia de medici care vine din urmă?


Eu îmi pun foarte mari speranţe în generaţia tânără şi sper să facă o medicină de calitate. Îmi doresc foaret mult ca o parte din studenţii de la medicină de aici să se întoarcă în Galaţi pentru a profeseza. Am avut doi ani şi grupe de studenţi. Vin şi acum în gărzi, examinează, sunt interesaţi. Cred că vor face treaba bună. Chestia care mă doare foarte mult este faptul că tinerii studenţi, nu numai de la medicină, sunt priviţi cu scepticism. Eu chiar îmi pun mari speranţe în cei din Galaţi.


Ce-i place


Îmi plac foarte mult oamenii, îmi place să socializez, să îi ascult, să cunosc oameni noi. Imi place să aflu poveştile lor de viaţă. Îmi plac cărţile şi florile. La pensie, poate o să am mai mult timp să mă ocup de flori şi cărţi. Mi-aş dori să am o seră a mea.


Ce nu-i place


Nu-mi place minciuna. Prefer să mi se spună adevărul în faţă, chiar dacă e unul dur. Nu-mi place aroganţa. Un om, indiferent de poziţia sa socială, de câte facultăţi are, de avere, trebuie să rămână simplu, abordabil lipsit de aroganţă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare