Judecătorii îl menţin în libertate pe omul de afaceri care şi-a continuat afacerile ilegale cu procurorii DIICOT pe urme

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Curtea de Apel Galaţi l-a menţinut sub control judiciar pe controversatul om de afaceri Dan Ştefan Ciolcă şi pe cei 20 de complici ai săi, deşi acesta a fost condamnat recent într-un alt dosar penal, tot pentru evaziune fiscală.

Dan Ştefan Ciolcă este judecat în prezent într-un dosar instrumentat de procurorii DIICOT Galaţi, fiind acuzat că a organizat un grup infracţional prin care a prejudiciat statul român cu 21 de milioane de euro. Curtea de Apel Galaţi consideră însă că acesta nu prezintă pericol social, astfel că, pe 20 februarie, l-au plasat sub control judiciar, alături de alte 20 de persoane puse sub acuzare în acest dosar.

Dan Ştefan Ciolcă a dat dovadă de un tupeu ieşit din comun, după ce procurorii DIICOT din Galaţi l-au trimis în judecată pentru că a înregistrat în evidenţa contabilă 233 de facturi fiscale, care nu exprimau operaţiuni comerciale reale, emise de către firmele administrate de doi complici.

Anchetatorii susţin că, după ce organele de control fiscal i-au demontat, parţial, activităţile ilicite derulate prin intermediul SC Serodcom SRL Brăila, Dan Ştefan Ciolcă a regândit schema infracţională, ajungând ca în cursul anului 2011 să organizeze un grup infracţional organizat, specializat în comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. La acest grup infracţional a aderat şi Neculai Prună, patronul celei mai mari ferme de porci din judeţul Galaţi.

Controversatul om de afaceri din Brăila a organizat un veritabil lanţ de societăţi comerciale de «tip fantomă», de «tip bidon» şi de «tip tampon». Dan Ştefan Ciolcă a încercat astfel să complice lanţul societăţilor comerciale implicate în circuitul evazionist, cu scopul de a împiedica şi îngreuna depistarea ulterioară a activităţilor pe care le derula.

Bărbatul a decis practic să îşi continue afacerile ilegale, deşi era anchetat de DIICOT Galaţi, schimbând numele şi sediul Serodcom SRL (de care se folosise la comiterea primei serii de evaziuni fiscale) în SC Agroberin SRL Bucureşti. De altfel, omul de afaceri cu iniţiativă a schimbat sediul tuturor firmelor înfiinţate la Brăila, prin intermediul cărora "fabrica" facturi, în Bucureşti.

Procurorii DIICOT au stabilit că prejudiciul se ridică la 21 de milioane de euro prin înregistrarea de achiziţii şi livrări fictive de cereale şi oleaginoase (grâu, porumb, orzoaică, soia, seminţe de floarea-soarelui), îngrăşăminte şi materiale de construcţii (oţel beton, ciment alb, var), necesare creării unei provenienţe aparent licite.

Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat pe Dan Ştefan Ciolcă într-un alt dosar penal la patru ani de închisoare cu suspendare tot pentru evaziune fiscală. Complicii săi, Bibic Marius Mărgărit şi Ilie Silviu Marian, au primit 3 ani şi 6 luni, respectiv 4 ani de închisoare, tot cu suspendare. Cei trei au fost obligaţi să restituie ANAF şi 5,5 milioane de lei, reprezentând TVA-ul pe care nu l-au plătit la momentul efectuării tranzacţiilor. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG