Jandarmii gălăţeni vor fi la datorie de Anul Nou. Ce recomandă ei populaţiei pentru a evita evenimentele neplăcute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 60 de jandarmi vor  asigura măsuri de ordine şi siguranţă publică atât pe timp de zi, cât şi de noapte, pe întreg teritoriul judeţului Galaţi, pentru prevenirea faptelor de natură antisocială, care ar putea afecta siguranţa cetăţenilor. Oamenii legii vor fi prezenţi în stradă şi vor patrula pe traseele de deplasare către zonele unde municipalitatea organizează evenimente, precum şi în zone aglomerate

Având în vedere numărul mare de cetăţeni care vor  participa la spectacolul organizat în aer liber, în municipiul Galaţi, prilejuite de trecerea în noul an, premergător acestor perioade vor fi intensificate măsurile de ordine publică şi se vor desfăşura misiuni în zonele şi arterele intens circulate, urmărind descurajarea persoanelor care ar încercă să provoace necazuri.

Totodată, Jandarmeria Galaţi desfăşoară în această perioadă acţiuni pentru prevenirea şi combaterea fenomenului contravenţional şi infracţional specific sărbătorilor iernii, prin monitorizarea respectării legislaţiei referitoare la regimul materialelor pirotehnice.   

Ce sfaturi dau jandarmii populaţiei

Persoanele care participă la evenimente să manifeste răbdare, să respecte indicaţiile jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură.

În cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială sau le este tulburată liniştea, cetăţenii sunt rugaţi să solicite sprijin prin sistemul unic de urgenţă „112” sau direct la forţele de ordine aflate în teren. 

În această perioadă, părinţii sunt rugaţi să supravegheze cu atenţie sporită copiii, pentru a preveni eventualele accidente survenite în urma folosiri obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice.

De asemenea, sfătuim persoanele care participă împreună cu minori la spectacolele organizate în aer liber, să manifeste o atenţie deosebită asupra acestora pentru a nu se pierde în mulţime, iar într-o astfel de situaţie să se adreseze forţelor de ordine aflate în dispozitiv.

„Accentuăm faptul că menţinem un dialog direct şi permanent cu cetăţenii prezenţi la aceste manifestări, prin personal specializat al Jandarmeriei, iar aici trebuie să mulţumim oamenilor care vin cu încredere către noi şi ne solicită sprijinul”, a trasmis Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Galaţi. 

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani