Istoria directorului CFR corupt cu salarii fictive pentru nevastă. Metode alambicate folosite pentru a masca şpaga încasată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laurenţiu Seceleanu Foto: Adevărul

Laurenţiu Seceleanu, director al Sucursalei Regionale de Căi Ferate Galaţi, este judecat pentru luare de mită şi spălare de bani, fiind acuzat de procurorii anticorupţie că a primit mită peste 100.000 de lei ca să sprijiine interesele economice ale unei firme, SC Transferoviar Grup SA Cluj-Napoca.

După doi ani de când dosarul a ajuns pe masa judecătorilor, Tribunalul Cluj  nu a reuşit să finalizeze cercetarea judecătorească în cazul lui Laurenţiu Seceleanu, director al Sucursalei Regionale de Căi Ferate (C.R.E.I.R. ) Galaţi, trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru luare de mită şi complicitate la spălare de bani, ambele în formă continuată.

Instanţa a acordat opt termene de judecată numai pentru audierea martorilor, dar dosarul este departe de a fi finalizat, în condiţiile în care atât persoanele puse sub acuzare, 11 la număr, cât şi procurorii anticorupţie mai au probe de administrat.

DNA susţine că „în perioada martie 2013 - martie 2014, inculpatul Adriian Ştefan, director de infrastructură al S.C. Transferoviar Grup  S.A. Cluj Napoca, a dat cu titlu de mită, în mai multe rânduri, suma totală de 105.665 lei, inculpatului Laurenţiu Seceleanu, director al Sucursalei Regionale de Căi Ferate Galaţi (denumită anterior C.R.E.I.R. Galaţi), din cadrul Companiei Naţionale CFR SA, pentru ca acesta din urmă să sprijine interesele economice ale S.C. Transferoviar Grup  S.A. Cluj Napoca”.

Remiterea sumelor de bani a fost efectuată atât în numerar, cât şi disimulat, prin decontarea de către SC Transferoviar Grup  SA Cluj Napoca a unor facturi fictive emise de o societate comercială administrată de Ştefan Florin Andrei sau prin angajarea fictivă în muncă a  Lilianei Luţa Seceleanu, soţia directorului C.R.E.I.R. Galaţi.

Traseul banilor

Oamenii legii au stabilit traseul banilor, remiterea mitei de către Adriian Ştefan fiind efectuată cu complicitatea lui Mitică Călin, Liliana Luţa Seceleanu şi Ştefan Florin Andrei. Astfel, Mitică Călin a aprobat remiterea a 22 de tranşe de mită şi a justificat scoaterea unor sume de bani din patrimoniul S.C. Transferoviar Grup  S.A. (remise lui Laurenţiu Seceleanu), prin justificarea fictivă a încasării unor dividende.

Pe  29 octombrie 2013 şi 10 decembrie 2013, Adriian Ştefan i-a remis lui Laurenţiu Seceleanu, direct sau prin intermediar, sumele de 20.000 lei şi 25.000 lei, în scopul menţionat anterior. În perioada martie 2013 - martie 2014, S.C. Transferoviar Grup  S.A. Cluj Napoca i-a plătit Lilianei Luţa Seceleanu (soţia lui Laurenţiu Seceleanu) suma totală de 17.085 lei, fără ca aceasta să presteze vreo activitate reală în folosul pretinsului „angajator”.

În cursul anului 2013,  Andrei Ştefan Florin a emis nouă facturi, în valoare totală de 43.580 lei, pentru prestarea unor servicii fictive, care au fost decontate prin circuit bancar de S.C. Transferoviar Grup  S.A., destinatarul real al sumelor de bani fiind Laurenţiu Seceleanu. Procurorii anticorupţie au pus sechestru pe mai multe bunuri imobile şi sume de bani ale persoanelor puse sub inculpare în dosar. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete