Încă un focar de pestă porcină africană în judeţul Galaţi, însă epidemia a cam rămas fără „materie primă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Virusul a fost descoperit de veterinari într-o fermă din satul Rogojeni, comuna Suceveni. Conform registrelor, în satul amintit ar fi 85 de porci, însă deja foarte multe dintre animale au fost tăiate de gospodari după ce pesta a ajuns, acum aproape o lună, la Suceveni (unde vineri se plătesc despăgubirile pentru cei 200 de porci ucişi preventiv)

Dorin Otrocol, prefectul judeţului Galaţi, a ţinut joi dimineaţă o conferinţă de presă pentru a anunţa ultimele decizii ale Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a judeţului Galaţi desfăşurat cu puţin timp înainte.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a confirmat că a mai fost descoperit un focar de pestă porcină africană în judeţul Galaţi (al unsprezecelea,în şase localităţi), într-o exploataţie agricolă din satul Rogojeni, comuna Suceveni.

Vă reamintim că în localitatea Suceveni a fost descoperit, acum aproape o lună, primul focar de boală din judeţul Galaţi, fiind ucişi preventiv peste 200 de porci.

Autorităţile sanitar-veterinare au confirmat că şi la Rogojeni se va trece imediat, chiar azi, la uciderea porcilor din gospodăriile populaţiei.

„Astăzi la Rogojeni este acţiunea de ucidere preventivă în urma buletinului de analize eliberat de laboratorul de pestă porcină africană DSVA Iaşi. Confirmarea a venit aseară la ora 18.00. Este vorba de un porc mort dintr-o exploataţie agricolă. În fermă mai erau 11 porci adulţi şi 18 purcei fătaţi în urmă cu câteva zile. În baza naţională de date, la nivelul localităţii, sunt înregistraţi 85 de porci”, a declarat Carmen Stroia, directorul Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi.

În teren, însă, veterinarii trimişi să ucidă porcii s-ar putea să nu prea aibă ce face. Potrivit unor surse din localitate, la Rogojeni s-au tăiat foarte mulţi porci după ce epidemia a apărut în satele vecine, Suceveni şi Cavadineşti, aşa că din cei 85 de porci din catastife doar o mică parte mai sunt vii, semn că pesta porcină africană este pe cale să rămână fără „materie primă”.

Prefectul de Galaţi a reconfirmat faptul că toţi proprietarii, indiferent că porcii sunt sau nu înregistraţi (crotaliaţi), vor primi despăgubiri de la stat în cazul în care animalele le sunt ucise şi confiscate pentru a fi prevenită răspândirea epidemiei de pestă porcină africană.

„Toţi proprietarii de porci, indiferent că animalele erau sau nu crotaliate, vor fi despăgubiţi. Marţi am semnat şi pentru Tudor Vladimirescu un ordin de nominalizare a unei comisii care se ocupă de inventarierea şi efectuarea evaluării pentru fiecare porc în parte. Din semnalele pe care le am eu, cetăţenii din Suceveni vor primi săptămâna aceasta banii de despăgubiri", a declarat prefectul. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți