Gest excepţional făcut de un gălăţean în semn de respect pentru victimele atentatelor de la Bruxelles

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul practică atletismul de performanţă încă din anul 1996, axându-se pe probe de viteză, iar începând cu anul 2007 a concurat la categorii de probe pe distanţe lungi: 1.500 m, 3.000 m, 5.000m, 10.000m şi chiar semimaraton, 21km.

Cristian Onofrei, plutonier major în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi, a fost desemnat Jandarmul de onoare al anului, în contextul sărbătoririi la data de 3 aprilie a Zilei Jandarmeriei Române, instituţie care împlineşte 166 ani de existenţă.

”Cea mai importantă distincţie a Jandarmeriei Române a revenit unui jandarm care, mai presus de calităţile profesionale şi profesionalism, de abilităţile sale ca sportiv de performanţă, a dovedit că are calităţi umane deosebite, acesta punându-şi timpul, munca şi pasiunea în lupta pentru numeroase cauze umanitare. Jandarmul Cristian Onofrei şi-a onorat uniforma, colegii, familia şi foarte important, instituţia pe care o reprezintă, Jandarmeria Română, prin valorile promovate şi contribuţia adusă comunităţii”, au precizat reprezentanţii Jandarmeriei.

Cristian Onofrei este mândru de distincţia primită şi va folosi acest moment pentru a aduce în atenţia opiniei publice semnificaţia Zilei Jandarmeriei Române şi mândria jandarmilor de a se afla în slujba românilor de 166 ani, el alegând să parcurgă în alergare distanţa de 306 km, dintre Galaţi, oraşul său natal şi Bucureşti, unde, la data de 3 aprilie i se va conferi în mod onorific distincţia.

Pe timpul alergării, alături de însemnele naţionale, Cristian va purta o banderolă reprezentând steagul Belgiei, în memoria victimelor atentatelor teroriste şi pentru a transmite un mesaj de solidaritate umană.

Cristian Onofrei va începe cursa sâmbătă, 26 martie, ora 09.00, de la sediul Jandarmeriei Galaţi şi va alerga pe traseul: Galaţi – Brăila – Buzău – Prahova – Bucureşti (3 aprilie, Parcul Herăstrău).

Aleargă în scopuri caritabile

Cristian Onofrei face parte din Jandarmeria Română din anul 2006, când, în urma concursului organizat la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Galaţi, a fost admis în cadrul celei mai vizibile şi elitiste subunităţi şi anume, Detaşamentul 1 Jandarmi Mobil. 

Este sportul care i-a oferit cele mai mari satisfacţii şi împliniri personale, mărturie stând nenumăratele medalii şi cupe câştigate.  Consideră sportul un mod de viaţă care, nu numai că îţi poate oferi satisfacţii, dar ajută la o dezvoltare armonioasă şi sănătoasă a corpului, astfel că a considerat că poate face mai mult pentru a-i ajuta pe cei au probleme de sănătate.

Începând cu luna mai 2014 a hotărât să organizeze o serie de evenimente sportive cu caracter caritabil, menite a strânge fonduri pentru susţinerea unor intervenţii chirurgicale sau tratamente costisitoare pentru diferite persoane care au avut urgent nevoie de sprijin, în majoritate copii.
 

Prima astfel de acţiune a fost organizată pentru un tânăr de 15 ani, care necesita o operaţie pe creier.

”Atunci am conştientizat că implicarea mea nu a făcut decât să deschidă o poartă către şansă şi am hotărât să continui. Până în prezent, am organizat în Grădina Publică din municipiul Galaţi, cu fonduri proprii, nouă astfel de evenimente caritabile, evenimente ce s-au bucurat de susţinerea şi aprecierea gălăţenilor”, a declarant Cristian Onofrei.

A participat la două evenimente caritabile organizate în nouă oraşe din România, unde a reuşit să plaseze municipiul Galaţi pe locul I în ceea ce priveşte banii donaţi.

Jandarmul Cristian Onofrei este implicat în susţinerea unei noi acţiuni umanitare, urmând ca în data de 10 aprilie să alerge în municipiul Galaţi pentru cauza Adrianei,  mamă a doi copii minori, care, la numai 37 ani, suferă de cancer colono-rectal.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro