GALERIE FOTO: Limuzinele şmecherilor "de Galaţi" sunt parcate ciobăneşte pe străzile şi trotuarele oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Indicatoarele care restricţionează oprirea autovehiculelor nu sunt valabile pentru toată lumea. Poliţiştii aplică amenzile mai ales muritorilor de rând, iar excepţiile ajung să fie contestate în instanţă.

VEZI AICI CUM ÎŞI PARCHEAZĂ ŞMECHERII DIN GALAŢI LIMUZINELE

La dificultatea cu care se circulă prin Galaţi contribuie şi „sportul naţional" al parcatului aiurea, în deplina ignorare a semnelor de circulaţie.
Cum se văd unii la volanul unor limuzine, cum uită complet că există zone şi locuri în care nu ai voie să parchezi. Ieri, în jurul prânzului, am dat o raită prin oraş şi am găsit o mulţime de maşini parcate aiurea.

La doar o aruncătură de băţ de Poliţia Rutieră, un Renault Laguna, cu numărul GL-99-RON era urcat pe trotuar chiar sub semnul care interzice oprirea. Lăsând la o parte faptul că în zonă traficul este aproape sugrumat de lucrările ISPA, şoferul mai încurca şi el circulaţia, în special cea a pietonilor, obligaţi să facă slalom printre maşini.

Pe strada Gării, în apropierea Bisericii Catolice, un Volkswagen Tiguan alb, cu numărul GL-66-DCC stătea mândru pe trotuar, la numai doi metri de acelaşi indicator care interzice oprirea. Gestul şoferului este de neînţeles în condiţiile în care chiar lângă trotuarul pe care trona există o ditamai parcarea.

În faţa Palatului Telefoanelor, un alt şofer nu doar incorect ci şi necivilizat şi-a parcat Seat-ul Cupra cu numărul GL-56-CAP, fără să-i pese că încurcă traficul infernal din acea zonă. Nici pe posesorul BMW-ului cu numărul GL-70-PIT nu l-a interesat că opreşte într-o zonă cu restricţii, amplasată în faţa Palatului de Justiţie. Mai mult, şoferul cu pricina chiar a parcat paralel cu alte autovehicule şi acestea staţionate ilegal, îngustând şi mai mult spaţiul prin care ceilalţi participanţi la trafic mai pot aavea acces.

În staţia de autobuz din Ţiglina poate fi admirat zilnic un Audi A6 cocoţat ţanţoş pe trotuar. La orele de vârf, autovehiculul încurcă serios traficul pietonal din zonă, dar pe nimeni nu pare să deranjeze.

Ultimul, dar nu cel din urmă, autovehicul pe care am reuşit să-l fotografiem în scurtul nostru tur al oraşului a fost un Nissan Terrano, cu numărul de înmatriculare B-70-EGK, urcat cu nonşalanţă pe trotuar chiar lângă „Păpădie".

Reprezentanţii Poliţiei Locale spun că au împărţit amenzi în stânga şi în dreapta, dar că multe au fost contestate şi anulate în instanţă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG