Galaţi/ Tinerii patroni îi învaţă meserie pe elevi şi studenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Oprea

Coordonatorii proiectului - Patronatul Tinerilor Întreprinzători - spun că se aşteaptă la un interes sporit, deoarece cursurile sunt foarte interesante.

Fondat la mijlocul lunii iunie, Patronatul Tinerilor Întreprinzători din Regiunea Sud-Est s-a pus repede pe treabă şi a atras fonduri europene pentru un proiect dedicat elevilor şi studenţilor. Este vorba despre crearea unor Centre Start-up care să-i ajute să treacă mai uşor de la viaţa de elev sau student la cea de om activ.

„Proiectul are şi rol de faciliare a comunicării şi informării atât cu grupul ţintă, cât şi la nivelul şcolilor, universităţilor sau societăţilor comerciale", spune coordonatorul proiectului, Radu Oprea.

Practic, elevii şi studenţii din mai multe judeţe ale ţării, printre care şi Galaţi şi Brăila, se vor putea înscrie în 70 de ateliere de lucru care vor urmări dezvoltarea spiritului antreprenorial al acestora.

„Pentru că este posibil ca interesul să fie mult mai mare, vom merge pe principiul «primul venit-primul servit»", spun organizatorii.
Inovativ în aceste ateliere este conceptul de „întreprindere simulată": elevii şi studenţii vor exersa procese economice existente în firmele reale.

„Fiecare firmă va fi structurată pe departamente - resurse umane, secretariat, marketing, desfacere sau financiar -contabilitate, adică «real-life». Unii vor cunoaşte succesul, alţii vor şti chiar şi ce înseamnă falimentul - din fericire, doar simulat", mai spune Radu Oprea.

Cei care vor alege să intre în acest proiect vor avea oportunitatea de a interacţiona direct cu mediul de afaceri - tineri întreprinzători şi manageri - pentru inspiraţie şi suport în vederea dezvoltării propriilor întreprinderi.

Mai multe pentru tine:
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei