FOTO Un moment de neatenţie a trimis la Spitalul de Urgenţă trei femei din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferiţa care se afla la volanul maşinii Cielo a ieşit fără să se asigure de pe o stradă secundară

Una dintre acestea se afla la volanului unui autoturism Cielo, când a fost acroşată de un microbuz care circula pe Bulevardul George Coşbuc. Poliţiştii rutieri care au sosit la faţa locului au concluzionat că vina pentru producerea accidentului îi aparţine şoferiţei, întrucât aceasta nu s-a asigurat când a încercat să iasă de pe o alee din apropierea Hotelului Sofin.

Un apel la numărul unic de urgenţă 112 anunţa în această dimineaţă producerea unui accident rutier pe Bulevardul George Coşbuc din municipiul Galaţi. O şoferiţă în vârstă de 65 de ani a ieşit de pe o alee din apropierea Hotelului Sofin fără să se asigure, astfel că a fost izbită de un microbuz care efectua transport de persoane pe ruta Micro 39 - Port şi care circula regulamentar.

„Mi-a ieşit brusc în faţă, doamnă. Nu am putut să evit nimic. Am dat să evit, să mă duc încoace, ea tot mi-a ieşit. Aveam călători în microbuz, nu au ajuns la spital”

În autoturismul condus de femeie se mai aflau alte două persoane care au necesitat îngrijiri medicale, acestea fiind ulterior transportate cu Ambulanţa la Spitalul de Urgenţă Galaţi. Şoferiţa însă a rămas blocată între fiarele contorsionate ale maşinii, fiind nevoie de intervenţia medicilor SMURD şi a unui echipaj de descarcerare.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare