FOTO Momente de coşmar pentru familiile a şapte bărbaţi plecaţi la muncă în Libia. Sechestraţi şi ameninţaţi cu sclavia şi moartea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbaţii ţinuţi ostatici.

Şase gălăţeni şi un tulcean au plecat la începutul lunii iunie să lucreze în Libia, în domeniul construcţiilor. După doar două zile, oamenii aveau să afle pe pielea lor că sunt ţinuţi ostatici şi că nu îşi vor primi paşapoartele înapoi şi nici banii care li se cuvin.

Soţiile lor încearcă cu disperare să găsească soluţii pentru a-i aduce pe bărbaţi înapoi acasă. Temerile acestor femei mai au la bază şi războiul civil din zonă. În prezent, majoritatea populaţiei posedă arme iar numărul infracţiunilor a crescut pe întreg teritoriul Libiei, unde au existat numeroase incidente provocate de folosirea armelor în public, fie ca urmare a unor certuri stradale, fie în contextul celebrării unor evenimente religioase ori politice.

„Ne temem pentru vieţile lor, au fost ameninţaţi cu arma. Sunt demoralizaţi şi au început să facă şi atacuri de panică. Abdelali Karim i-a asigurat pe oameni că totul va fi bine, că li se va face un contract prin care în primele trei luni vor primi 500 de dolari lunar, diurnă şi cartele telefonice. Karim se află în prezent la Craiova. Pe băieţi i-a aşteptat în aeroport patronul libian care e acum în Misurata cu ei. I-a cazat într-o casă şi le-a cerut paşapoartele sub pretextul că îi va înregistra. Pe 8 iunie băieţii au început munca pe şantier. Patronul lor a fost nemulţumit în prima zi de ei, că nu sunt meseriaşi buni. Acesta le-a spus că a găsit o altă persoană care este interesată de o echipă de muncă. Băieţii au spus că refuză să plece în altă parte şi preferă să se întoarcă în România. În urmă cu o săptămână au fost ameninţaţi pe şantier de oamenii patronului cu o armă, care le-au spus că ori vor face cum spun ei, ori îi vor omorî şi îi vor îngropa pe şantier. Toate aceste frământări au pornit de la faptul că soţii noştri au refuzat să mai lucreze câte 13 ore pe zi fără să fie plătiţi şi fără să aibă un contract. Am luat legătura cu consulatul, cu Ambasada României din Tunis şi MAI. Am depus plângere şi la IPJ Galaţi şi când am ieşit de acolo am primit un mesaj pe WassApp prin care mi s-a spus că cineva a încercat să dea cu o maşină peste ei şi s-au tras focuri de armă asupra lor. Nu pot pleca sub nicio formă de acolo. Au ameninţat că se vor omorî singuri decât să fie vânduţi mai departe ca nişte sclavi. Îmi este frică pentru mine, pentru familia mea”, a spus soţia unui bărbat ţinut ostatic.

„Atâta timp cât au fost ameninţaţi că vor fi îngropaţi pe şantiere şi nimeni nu va mai şti nimic de ei, da, îmi este teamă pentru toţi cei şapte bărbaţi. Le cer autorităţilor să îi aducă în ţară cât mai repede la familiile lor. Există un filmuleţ în care socrul patronului a afirmat că pentru angajarea celor şapte bărbaţi i-a plătit 11.000 euro lui Abdelali Karim. Acesta este actual în România şi ar trebui prins şi tras la răspundere pentru ceea ce se întâmplă”, a declarat soţia unui alt bărbat ţinut ostatic în Libia.

Foto: Aceasta este casa în care cei şapte bărbaţi sunt ţinuţi prizonieri.

Pericol major în Libia
 
Având în vedere evoluţia îngrijorătoare a situaţiei de securitate din Libia, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cu fermitate cetăţenilor români, să evite orice fel de călătorie în Libia, iar celor care se află încă pe teritoriul libian să părăsească imediat această ţară.
În acest moment punctele terestre de frontieră cu Egipt, Algeria, Ciad, Niger şi Sudan sunt închise, singurul deschis fiind cel cu Tunisia.

Evitaţi în totalitate deplasările în localitatea Benghazi deoarece există riscuri de atentate teroriste, iar dacă vă aflaţi deja în această localitate, părăsiţi imediat oraşul, din cauza riscurilor iminente de securitate.

De asemenea, oraşele Zintan şi Gharian trebuie evitate cu desăvârşire deoarece în ultima perioadă au loc lupte între miliţiile din cele două oraşe. Aici există o alertă teroristă generală, având în vedere situaţia de securitate din ţară şi capacitatea de acţiune a instituţiilor de ordine publică este redusă.

Contactaţi de jurnaliştii „Adevărul”, reprezentanţii MAE au declarat că „Ambasada României la Tripoli, relocată la Tunis ca urmare a situaţiei de securitate din zonă, cunoaşte încă din data de 25 iunie 2015 cazul cetăţenilor români aflaţi în Libia şi face demersuri pentru readucerea în ţară a acestora.
Ministerul Afacerilor Externe precizează că nu sunt adevărate informaţiile vehiculate în presă, potrivit cărora ar exista negocieri pentru vânzarea cetăţenilor români către un alt patron libian.”

De asemenea, potrivit MAE nu se verifică informaţiile potrivit cărora cetăţenii români ar fi fost ameninţaţi cu arma. Misiunea diplomatică a României se află în permanentă legătură cu grupul de cetăţeni români, cu familiile acestora, precum si cu autorităţile competente din Libia.
Ministerul Afacerilor Externe reiterează şi cu această ocazie faptul că pentru Libia există o alertă de călătoride cu nivelul 4/4 (pericol major – părăsiţi imediat zona sau ţara) şi recomandă ferm cetăţenilor români să evite orice fel de călătorie în Libia, iar celor care se află încă pe teritoriul libian să părăsească imediat această ţară.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe recomandă permanent consultarea informaţiilor furnizate prin intermediul aplicaţiei „Călătoreşte în siguranţă”, ce poate fi descărcată pe orice telefon mobil de tip smartphone, şi serviciului de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.
Toate aceste recomandări ferme din partea Ministerului Afacerilor Externe au scopul de a conştientiza cetăţenii români în legatură cu pericolele la care se pot expune în condiţiile în care călătoresc în zone de risc şi conflict ignorând avertismentele postate pe site-ul oficial (www.mae.ro)”.

Mai multe pentru tine:
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Ce este blestemul Kennedy, care a lovit din nou. Detalii șocante, după ce și nepoata lui JFK a murit la doar 35 de ani, lăsând în urmă doi copii mici
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”