Family Zone pe stadionul Oțelul Galați. O tribună va avea un sector cu intrare gratuită pentru copii

0
Publicat:

În premieră, Clubul Oțelul Galați va avea un sector în care copiii vor avea intra gratis la meciurile echipei de fotbal. Singura condiție este ca un adult să însoțească maximum cinci copii. 

Sector cu intrare gratuită pentru copii, pe stadionul Oțelul FOTO: Oțelul Galați/Facebook

Clubul Oțelul a făcut anunțul pe pagina personală de Facebook.  O tribună va avea un sector cu intrare gratuită pentru copii, iar adulții care îi vor însoți vor plăti prețul de la Tribuna 2, adică 10 lei.

„Family Zone SC Oțelul Galați amenajează, în premieră, la Tribuna 2 un sector special pentru familii în care copiii vor beneficia de bilete gratuite. În momentul realizării comenzii de către un adult se va selecta și numărul copiilor din grup pentru care va fi emis câte un bilet cu valoare zero. În sectorul Family Zone, fiecare persoană poate comanda maximum 5 bilete, dintre care cel puțin unul trebuie să fie rezervat unui adult”, a transmis Oțelul Galați.

Următorul meci de pe stadionul Oțelul Galați va fi săptămâna viitoare. Luni, 17 octombrie, de la ora 18.15, Oțelul va întâlni formația Concordia Chiajna într-o partidă din etapa X a Ligii a II-a.

Liberty Galați, sponsor oficial al Clubului Oțelul 

Liberty şi GFG Foundation au semnat, pe 3 august, un parteneriat cu SC Oţelul Galaţi, prin care devin sponsori oficiali ai celui mai titrat club de fotbal din regiunea Moldovei. Echipa va beneficia din nou de sprijinul uneia dintre cele mai mari companii siderurgice europene pentru a-şi atinge obiectivul de revenire în elita fotbalului românesc.

În cadrul parteneriatului, Liberty Steel Group, GFG Foundation şi SC Oţelul Galaţi vor oferi suport clubului şi echipei de seniori conduse de antrenorul Dorinel Munteanu în vederea realizării obiectivelor de performanţă propuse. 

Mai mult, partenerii vor să contribuie la dezvoltarea Academiei de Copii şi Juniori şi a mişcării sportive din comunitate prin implementarea unor strategii inovatoare. 

Dorinel Munteanu: „Am convingerea că vom reuşi”

„Sunt bucuros că Liberty şi GFG Foundation au venit în sprijinul proiectului nostru şi vor susţine obiectivele pe care ni le propunem. Aceste entităţi au dat dovadă întotdeauna de seriozitate şi profesionalism, repere care m-au ghidat în toată activitatea competiţională, atât ca jucător, cât şi acum ca antrenor, valori pe care sperăm să le dezvoltăm împreună şi în cadrul clubului. Am convingerea că vom reuşi, alături de suporteri şi comunitatea gălăţeană, să transpunem toată pasiunea din spatele acestui parteneriat în performanţele sportive ale echipei”, a declarat Dorinel Munteanu, manager tehnic SC Oţelul Galaţi.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare