Expertiză medico-legală în cazul poliţistului lovit cu o sabie de către un pensionar. Victima ar putea rămâne cu sechele pe viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ionel Iacome (65 de ani) a lovit în luna aprilie 2015 un poliţist cu o sabie confecţionată artizanal şi i-a secţionat două degete. Instanţa de judecată a dispus efectuarea unei expertize medico-legale înainte de pronunţarea verdictului definitiv, pentru a se edifica asupra modului cum a fost aplicată lovitura.

Agentul Ion Istrate, din cadrul secţiei 3 Poliţie Rurală Lieşti, venise pe 21 aprilie 2015 la locuinţa lui Ionel Iacome, din comuna Umbrăreşti, judeţul Galaţi, însoţit de alţi trei poliţişti pentru a pune în executare un mandat de aducere într-un proces, în care bătrânul de 65 de ani era judecat pentru lovire şi alte violenţe.

Era al treilea mandat de aducere emis de judecători pe numele lui Iacome, în condiţiile în care pensionarul refuzase până atunci să se prezinte în faţa instanţei. Oamenii legii au încercat să îl convingă pe Ionel Iacome să îi însoţească de bunăvoie la instanţa de judecată.

Mai întâi, i-au cerut pensionarului să iasă la poartă, pentru a-i transmite motivul prezenţei lor acolo. Iacome le-a transmis cu aroganţă că ar fi trebuit să vină cu o seară înainte pentru discuta despre deplasarea lui în faţa completului de judecată. Mai mult decât atât, le-a spus că va ieşi din  casă doar în prezenţa jurnaliştilor. În aceste condiţii, poliţiştii i-au comunicat că vor fi nevoiţi să intre cu forţa în casă pentru a pune în executare mandatul de aducere, moment în care Ionel Iacome a decis să se baricadeze în locuinţă, zăvorând uşa.

La un pas de a fi decapitat

Oamenii legii au spart un geam pentru a putea deschide uşa, iar pensionarul s-a ascuns în spatele unui cuier. Agentul Ion Istrate a încercat să îl determine pe Ionel Iacome să părăsească locul unde se afla, moment în care a observat că acesta era înarmat cu o sabie de circa 50 de centimetri. Poliţistul şi-a anunţat un coleg, care a folosit un spray lacrimogen pentru a-l descuraja pe bătrânul recalcitrant să folosească sabia.

Gestul a avut efectul contrariu, în sensul că Ionel Iacome s-a năpustit cu sabia asupra agentului Ion Istrate şi l-a lovit. ”Fără nicio reţinere, inculpatul Ionel Iacome l-a atacat în mod direct şi violent pe Ion Istrate, agent de Poliţie aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, ridicând sabia şi încercând să-i aplice o lovitură puternică, ce viza zona capului”, a precizat procurorul de caz în rechizitoriu.

Pentru a nu fi lovit în zona capului, agentul Ion Istrate s-a apărat din reflex cu mâna de lovitura de sabie şi s-a ales astfel cu două degete secţionate. Pensionarul spadasin nu s-a mulţumit cu atât şi a intenţionat să îl mai lovească odată cu sabia pe omul legii, dar acesta, deşi rănit grav, a avut prezenţă de spirit şi a răsturnat cuierul, blocându-l astfel pe agresor.

Varianta pensionarului recalcitrant: ”poliţistul s-a autoaccidentat”

Agentul Ion Istrate a fost transportat imediat la spital, unde a primit îngrijiri medicale. Medicii au reuşit să-i salveze degetele, dar au concluzionat că cel mai probabil va rămâne cu sechele pentru tot restul vieţii la mâna la care a fost lovit.

Pensionarul, cunoscut ca o persoană recalcitrantă şi predispusă la violenţă, a declarat mai întâi că l-a lovit pe poliţist în legitimă apărare, pentru ca apoi să spună că omul legii s-a autoaccidentat, lovindu-se de un dulap din locuinţă, pentru ca finalmente să relateze că nu a lovit deloc victima. 

Tribunalul Galaţi l-a condamnat iniţial la 7 ani şi 8 luni de închisoare pentru ultraj.  În plus, instanţa l-a obligat pe bătrânul spadasin să îi plătească poliţistului  daune materiale de 2.180 de lei, dar şi daune morale de 35.000 de lei pentru suferinţele prin care a trecut, dar şi pentru că nu va mai putea să îşi folosească degetele rănite la întreaga capacitate.  Pensionarul a atacat decizia la instanţa superioară, care a decis efectuarea unei expertize medico-legale, pentru a se clarifica cu privire la modul în care a fost aplicată lovitura cu sabia.

”Dispune efectuarea unei expertize medico-legale de către Institutul de Medicină Legală Iaşi, avizată de către Comisia de Avizare şi Control al actelor medico-legale, cu următoarele obiective: - să se precizeze dinamica loviturii aplicate persoanei vătămate Istrate Ion şi mecanismul de producere a leziunii constatate la nivelul mâinii drepte; - să se precizeze dacă, funcţie de dispunerea plăgii şi forma acesteia, leziunile cauzate persoanei vătămate au fost produse: 1) prin mecanism de apărare pasivă, persoana vătămată având membrul superior ridicat, în scopul apărării capului sau trunchiului; 2) prin lovire tangenţială a mâinii cu un obiect tăietor, posibil sabie, cu direcţie de sus în jos, persoana vătămată fiind în ortostatism şi neavând mâna ridicată; 3) prin lovire tangenţială a mâinii cu un obiect tăietor, persoana vătămată fiind în ortostatism şi cu mâna întinsă, depărtată de corp”, a stabilit Curtea de Apel Galaţi.

Ionel Iacome a fost plasat sub control judiciar până la pronunţarea verdictului definitiv.

Mai multe pentru tine:
Analiza medicală tot mai cerută de pacienți. „Cunoașterea valorii ajută doctorul să ajusteze agresiv ceilalți factori de risc”
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Bătălie strânsă la Capitală. Fragmentarea votului dă șanse nesperate unui outsider. Cine ar putea fi de această dată candidatul anti-sistem
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian