Doi gălăţeni au fost răniţi în urma unei explozii la bordul unei nave din portul Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O explozie a avut loc ieri după-amiază în Portul Constanţa, la bordul unei barje. Nu a fost necesară prezenţa pompierilor. La faţa locului s-au deplasat trei echipaje de la Ambulanţă.

  Incidentul s-a produs pe o barjă care staţiona între Dana 90 şi Terminalul de containere. Cei doi muncitori care au fost răniţi realizau o sudură la un tanc. „În timp ce lucrau s-a produs explozia, iar cei doi au fost aruncaţi în apă. Unul dintre ei a suferit fracturi la membrele inferioare, iar celălalt la coloană. În momentul de faţă, cei doi sunt la spital şi primesc îngrijirile medicale necesare. Noi ştim că sunt în afara oricărui pericol“, a declarat şeful Autorităţii Navale Române, Paul Brânză.

Marian Becheanu, Inspectorul şef pe probleme de sănătate şi securitate din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanţa spune că nava la bordul căreia s-a produs deflagraţia aparţine Companiei Navrom Galaţi, iar cei doi muncitori erau angajaţi ai Navconsult Galaţi. „Nu ar fi prima dată când Navconsult furnizează mână de lucru la Navrom Galaţi. Mâine vom face o anchetă mai amănunţită să vedem care a fost cauza producerii deflagraţiei“, a mai spus Becheanu.

UPDATE 17.37
- „Am îneţeles că explozia s-a produs în Dana 90. Am trimis o şalupă acolo şi aştept să îmi comunice condiţii în care s-a produs. Deocamdată nu avem mai multe date“, a declarat şeful Autorităţii Navale Române, Paul Brânză.

Reprezentanţii Ambulanţei spun că nu sunt morţi, numai două persoane au suferit fracturi la membrele inferioare.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"