Doi gălăţeni au contribuit în mod esenţial la progresul omenirii FOTOGALERIE

Prin invenţiile şi soluţiile sale tehnice originale, marele inginer Anghel Saligny a fost unul dintre revoluţionarii domeniului construcţiilor, iar medicul Constantin Levaditi a contribuit în mod determinant la tratarea sifilisului şi la eradicarea poliomielitei.

Printre savanţii care au adus României faimă şi un loc important în istoria progresului omenirii, se numără gălăţenii Anghel Saligny şi Constantin Levaditti. 

Anghel Saligny, academician, inginer-constructor, ministru şi profesor, este considerat unul dintre întemeietorii ştiinţei inginereşti moderne graţie tehnicilor originale pe care le-a creat şi utilizat la construirea podurilor de mari dimensiuni şi a silozurilor din beton cu structură metalică.

Medicul Constantin Levaditti este unul dintre fondatorii virusologiei şi inframicrobiologiei moderne şi un pionier al cercetării în domeniul imunologiei.

Pentru că numele acestor personalităţi de talie mondială mai sunt rostite doar cu prilejuri jubiliare şi în cadru restrâns, se cuvine ca generaţiile actuale să le afle principalele jaloane biografice şi realizări care îndreptăţesc mândria de a fi român. Şi gălăţean, fireşte! 

Anghel Saligny, inventatorul podurilor lungi, din oţel

Anghel Saligny s-a născut la 19 aprilie 1854, în comuna Şerbăneşti, din fostul judeţ Tecuci (actualmente Galaţi).     

Cursurile şcolii primare le-a urmat la  Pensionul de copii din Focşani, înfiinţat de tatăl său, Alfred Saligny, pedagog de origine franceză, stabilit în România, iar pe cele liceale, la Potsdam, în Germania. Iniţial, a fost atras de astronomie, motiv pentru care a frecventat cursurile Universităţii din Berlin.

Între anii 1870 şi 1874, a studiat ingineria la Şcoala Tehnică Superioară din Charlottenburg. În acea perioadă, a lucrat ca supervizor la construcţia căii ferate Cottbus-Frankfurt pe Oder.

Inginerul Anghel Saligny  s-a remarcat prin inovaţiile sale în domeniul construcţiilor metalice şi din beton armat. Este autorul a numeroase invenţii şi soluţii unice utilizate la proiectarea podurilor şi a constructiilor industriale, la fundaţia cheiurilor portuare şi a docurilor, precum şi la construirea silozurilor de cereale prin folosirea prefabricatelor din beton, toate în premieră mondială.

A proiectat linia ferată pe ruta Adjud - Târgu Ocna şi a realizat primele poduri combinate (cu şosea şi cale ferată) din ţara noastră, între anii 1881 şi 1882.

Proiectarea şi construcţia celui mai lung pod din Europa (la acea vreme), podul peste Dunăre de la Cernavodă, i-a adus lui Anghel Saligny recunoaşterea internaţională a valorii sale.

În acest proiect, inginerul gălăţean a introdus două dintre marile sale inovaţii: un sistem nou de grinzi pentru suprastructura podurilor şi folosirea oţelului moale, în locul fierului, ca material de construcţie.
Sistemul de poduri dintre Feteşti şi Cernavodă a fost inaugurat, după cinci ani de la începerea lucrărilor,  în 1895,  în prezenta regelui Carol I, căruia i-a purtat numele până la instaurarea regimului comunist.

Podul peste Dunăre al lui Anghel Saligny a fost utilizat fără întrerupere  timp de 100 de ani, până în 1995, demonstrând astfel valoarea soluţiilor tehnice concepute de celebrul constructor.

Marele inginer român a participat la fondarea Societăţii Politehnice din Bucureşti pe care a şi prezidat-o, profesor la Şcoala naţională de poduri şi şosele, ministru al Lucrărilor Publice şi preşedinte al Academiei Române.

Constantin Levaditi, părintele român al virusologiei moderne

Constantin Levaditi s-a născut la Galaţi, în 1874. Rămas orfan pe când era copil, s-a mutat la Bucureşti, fiind crescut de o mătuşă care lucra ca soră medicală la Spitalul Brâncovenesc.

Constantin Levaditi a fost elev al Liceului Matei Basarab şi apoi student al Facultăţii de medicină şi farmacie din Bucureşti, unde a avut şansa să-l aibă ca profesor şi îndrumător pe Victor Babeş.
După absolvirea facultăţii, şi-a făcut specializarea la Institutul „Pasteur” de la Paris şi la Frankfurt, în cadrul Institutului de Terapie Experimentală, ca bursier al Aşezămintelor Brîncoveneşti, recomandat dei Victor Babeş şi chimistul C. I. Istrati.

„Acest tânăr are deja la activul său câteva cercetări frumoase şi e o persoană care promite mult, datorită caracterului, talentului şi conduitei sale”, se afirmă despre Constantin Levaditi în scrisoarea de recomandare adresată academicianului Armand Gautier.

În 1902, a obţinut titlul de doctor în medicină în capitala Franţei, după care a continuat să lucreze  la Institutul Pasteur şi Institutul Fournier.

A revenit în ţară,  în 1920, cu intenţia de a-şi continua activitatea de cercetare şi cea didactică, însă facultăţile de medicină de la Bucureşti, Iaşi şi Cluj nu l-au acceptat pe motiv că savantul a devenit „indezirabil” întrucât a criticat  sistemul sanitar românesc. Drept urmare, s-a întors în Franţa unde a continuat să obţină rezultatele remarcabile care l-au consacrat drept unul dintre cei mai importanţi cercetători în domeniile microbiologiei, virusologiei şi imunologiei.

Constantin Levaditi s-a impus ca unul dintre cei mai mari specialisti in terapia sifilisului, fiind promotorul tratamentului cu bismut, considerat drept revoluţionar la acea vreme. Studiile sale despre poliomielită, herpes şi encefalita letargică au fost considerate de mare interes practic şi teoretic.

În 1913, a reuşit, pentru prima dată în lume, să cultive virusul poliomielitic pe alte celule decât cele nervoase, contribuind astfel decisiv la crearea vaccinului antipoliomielitic.

Constantin Levaditi a fost o un om modest, în ciuda celebrităţii sale în lumea medicală.

Curajos şi dispus să facă totul pentru ştiinţă, şi-a inoculat singur sifilisul spontan al iepurelui (Spirocheta cuniculi), pentru a le dovedi crescătorilor că nu trebuie să se teamă de contaminare.

Lucrările şi activitatea lui  Constantin Levaditi sunt încă puncte de referinţă în cursurile unor universităţi, ori în dezbaterile din cadrul  congreselor  de virusologie şi imunologie.

A fost membru al Academiei Franceze de Medicină şi membru de onoare al Academiei Române. Activitatea sa prodigioasă a fost recompensată cu numeroase premii acordate de mari instituţii ştiinţifice şi de învăţământ din Franţa, Anglia şi SUA.  Pentru valoarea cercetărilor sale, a fost nominalizat la Premiul Nobel.

Medicul Constantin Levaditi a murit la Paris, la vârsta de 79 de ani.

Chiar dacă în majoritatea eciclopediilor este prezentat drept un mare cercetător francez de origine română, în decursul întregii sale vieţi, Levaditi s-a declarat român şi şi-a dorit mereu să revină în ţara sa. Din păcate însă, colegii săi din România, cercetatori în domeniile în care el a excelat, s-au temut că-i va eclipsa şi au făcut tot posibilul ca să-l alunge înapoi în Franţa.