Delicioasa tocană de legume cu carne de porc bănăţeană. Când se adaugă vinul alb şi cât timp se sotează aromele tari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tocană de legume cu carne de porc bănăţeană Foto: Valentin Trufaşu

Preparatul este specific zonei Banatului, unde abundă legumele şi condimentele, dar şi mâncărurile din carne de porc. Tocana de legume se pregăteşte relativ repede, însă este nevoie de atenţie la ordinea în care se adaugă ingredientele.

Ţăranii obişnuiesc să pună carnea de porc la păstrat în untură, fiindu-le uşor să o folosească apoi la mâncăruri. Una dintre preferatele acestora şi ale românilor în general este tocana de legume cu carne de porc bănăţeană.

Ingredientele sunt la îndemâna oricui, fiind vorba printre altele de vinete, ardei kapia, morcov, dovlecel, ceapă, mărar şi pătrunjel. Primul pas este să sotăm carnea, astfel încât acesta să fie pătrunsă bine. De regulă, asta înseamnă să o lăsam 40-45 de minute la foc potrivit, primele 30 de minute cu capac, iar ultimele 15 minute fără acesta, astfel încât carnea să prindă şi puţină culoare.

Ingrediente pentru patru persoane:

-Pulpă de porc-0,8 kilograme;

-Vinete-0,2 kilograme;

-Ardei kapia-0,25 kilograme;

-Sare-15 grame;

-Piper-trei grame;

-Morcov-100 de grame;

-Dovlecel-0,25 kilograme;

-Usturoi-25 de grame;

-Pastă de tomate-60 de grame;

-Ulei de floarea soarelui-80 de mililitri;

-Orez-140 de grame;

-Ceapă-200 de grame;

-Mărar, pătrunjel-câte o legătură din fiecare;

-Mazăre-80 de grame.

Ce garnitură merge la tocana de legume

”Legumele vor fi tăiate mai gros, astfel încât să nu se topească în timpul tratamentului termic. Aromele tari, fiind vorba de usturoi, cimbru şi foia de dafin se pun în vasul unde le vom prepara alături de vinete şi ceapă. După ce le sotăm la foc puternic timp de cinci minute, amestecând permanent, se adaugă vinetele, dovleceii şi ardeii kapia”, explică Nichi Mărăcine, maestru de artă culinară.

Se poate adăuga şi puţin vin alb, respectiv 150 de mililitri de vin alb la ingredientele detaliate în reţetă pentru patru persoane, astfel încât să nu denatureze gustul legumelor. Vinul se pune cu 30 de minute înainte de încheierea procesului termic, astfel încât alcoolul şi aroma de vin să dispară din preparat, acesta având rolul de a feri legumele  de o prăjire excesivă.

După ce legumele s-au pătruns, adăugăm pasta de tomate, iar la sfârşit punem un pahar de apă pentru a da consistenţă tocăniţei. Este posibil să nu mai fie nevoie de apă, pentru că tocăniţa poate căpăta această consistenţă din pasta de tomate şi chiar din carnea de porc.

Următorul pas este să adăugăm carnea de porc, reducând imediat focul la mic, şi mai lăsăm 15 minute să se întrepătrundă aromele. În paralel, va fi pregătit şi orezul, aşa cum se găteşte el în mod normal, şi vom gusta din tocăniţă pentru a verifica dacă este necesar să mai adăugăm puţină sare, punând la final mărarul şi pătrunjelul.

Tocăniţa va fi lăsată preţ de 10 minute să se tempereze sub capac, cum spun specialiştii, iar apoi poate fi servită. În mijlocul farfuriei va fi pus un boţ de orez, iar în jurul lui vor fi adăugate legumele şi carnea de porc care s-au făcut împreună.

Tocana de legume cu carne de porc bănăţeană se serveşte cu salată de sfeclă roşie în oţet sau ardei în oţet, astfel încât gustul de dulce să se întâlnească cu cel acru. La fel de bine ca garnitură merge şi salata verde asezonată cu oţet sau zeamă de lămâie.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”