De ce au invadat merele din Polonia şcolile din România. O afacere dubioasă de 112 milioane de euro pe an

Peste 90% din merele distribuite şcolarilor români provin de la firme care le importă de la polonezi, în vreme ce merele autohtone se strică în depozitele producătorilor.

Introducerea programului „Mărul” în şcoli părea să fie (după cum şi afirmau guvernanţii în acel moment) o situaţia specifică de „win-win”. Pe de o parte, elevii ar fi trebuit să aibă parte de o gustare sănătoasă, pe de altă parte producătorii români de fructe ar fi primit o gură de oxigen în distribuirea producţiei.

Socoteala de acasă nu s-a potrivit însă cu cea din târg. La trei ani de la momentul în care programul „Mărul” a devenit operaţional la nivelul întregii ţări constatăm că, de fapt, situaţia este departe de a fi ceea ce se credea. 

Dincolo de faptul că standardele de calitate a merelor distribuite sunt de multe ori încălcate, cel mai important lucru este că producătorii români au fost pur şi simplu eliminaţi din competiţie, efect al unei politici de dumping practicată de Polonia şi încurajată de autorităţile europene şi de cele române.

Mărul polonez şi lecţia de patriotism

Programul „Mărul” înseamnă, în şcolile din România, o afacere de 112 milioane de euro pe an, aceasta fiind suma alocată de Uniunea Europeană şi gestionată de autorităţile române (prin consiliile judeţene, ca parte contractantă cu furnizorii). Evident, afacerea „a făcut cu ochiul” multor firme, iar paradoxul este că, încă de la început, distribuirea a fost acaparată de intermediari.

Dacă în primul an merele distribuite în şcoli proveneau în proporţie de 70% de la producătorii români, pentru anul şcolar 2019-2020 lucrurile s-au schimbat radical: 90% din fructe sunt aduse tocmai din Polonia, iar fermierii români au rămas cu doar 10% din livrare.

De ce s-a întâmplat asta ne-a explicat fermierul vrâncean Mircea Simion. „Totul pleacă de la subvenţie. Dacă la noi, pentru livezi, se plăteşte o subvenţie unică de 181,92 euro/hectar, în Polonia subvenţia este de 32 de ori mai mare! De fapt, la ei staul acordă o subvenţie specială pentru protejarea soiurilor autohtone de măr, care se ridică la 80 de eurocenţi pe kilogram, faţă de aproximativ 2,5 eurocenţi pe kilogram la noi, raportând subvenţia la producţia medie raportată. În aceste condiţii, este evident că noi, producătorii români, nu putem concura cu cei polonezi”, spune fermierul.

Interesant este şi un alt aspect: în vreme ce în România banii de subvenţie la măr vin de la Uniunea Europeană, în Polonia plata este făcută din bugetul naţional. Guvernul polonez a renunţat practic la subvenţia UE pentru a-şi putea proteja fermierii, mai ales că deţine cea mai mare suprafaţă de livezi de măr din Europa (peste 200.000 de hectare, faţă de mai puţin de 30.000 de hectare în România).

Nu-i mai puţin adevărat că ţara noastră are şi o mare problemă cu nivelul producţie. În vreme ce la noi s-a raportat, în toamna lui 2019, o recoltă medie de circa 7,5 tone de mere pe hectar, polonezii au înregistrat peste 16 tone la hectar, ceea ce face ca producţia lor totală să depăşească 3,2 milioane de tone.

Faptul că Polonia a invadat piaţa românească de mere pentru că face concurenţă neloială producătorilor interni, printr-un sistem de subvenţie mascată, a fost confirmat şi de Aurel Tănase, preşedintele Organizaţiei Interprofesionale pentru Produse Agroalimentare (OIPA). „Comisia Europeană aplică sancţiuni, în conformitate cu legislaţia, dar pentru aceasta fapta trebuie dovedită”, spune expertul.

Potrivit acestuia, „polonezii aduc merele la poarta supermarketului la un preţ de 1,40 lei/kg, din care până la un leu reprezintă cheltuielile de transport şi ambalaj, astfel că, practic, ei livrează kilogramul la 40 de bani. În acelaşi timp, producătorii autohtoni vând cu 1,8-2 lei/kg, din care 70-90 de bani, transportul şi ambalajul”.

O combinaţie din care câştigă doar intermediarii

Faptul că merele poloneze ajung în România la preţuri atât de mici a determinat o situaţie paradoxală: peste 90% din livrările de mere în şcoli sunt făcute de intermediari, în vreme ce producătorii locali trebuie să se orienteze spre alte pieţe sau să piardă bani.

Preţul de cost al unui kilogram de mere româneşti ajunge la peste 1,2 lei. Subvenţia acoperă, în medie, 12 bani. Cum costurile de ambalare şi expediere sunt de circa 80 de bani pe kilogram, rezultă că dacă fermierii ar renunţa complet la profit tot nu ar putea vinde merele cu mai puţin de 1,8-1,9 lei. Adică mai scumpe cu circa 25% faţă de cele aduse din Polonia. Bucuria intermediarilor.

În judeţul Galaţi, spre exemplu, merele în şcoli sunt livrate de asocierea dintre firmele Mopad Grup SRL şi Pol Fruct SRL. Ambele au conform datelor de la Fisc doar câte doi angajaţi, iar până să intre în acest program aveau cifre de afaceri modeste, de circa 100.000 de lei pe an, din afaceri cu mobilă şi comerţ cu amănuntul. Asta nu le-a împiedicat însă să-şi adjudece (prin licitaţie) de la Consiliul Judeţean Galaţi contractul public de 1,8 milioane de lei. Adică de 18 ori mai mare decât cifra lor de afaceri anuală.

Merele distribuite de amintitele firme în şcolile din judeţul Galaţi provin 100% din Polonia. La o primă vedere pare un lucru bun, căci s-ar putea crede că merele au fost mai ieftine decât cele autohtone. Nimic mai greşit! De fapt, preţul plătit de CJ intermediarilor, pe kilogramul de mere poloneze, este de 6,5 lei, adică de mai bine de patru ori mai mult decât preţul cu care au fost importate. Chiar şi faţă de preţul din supermarketuri, merele şcolarilor sunt la preţuri aproape duble.

O situaţie similară este şi în judeţele Brăila, Argeş şi Dâmboviţa, unde merele poloneze achiziţionate cu 1,4-1,5 lei per kilogram sunt revândute consiliilor judeţene cu 5,4-5,8 lei.

În tot acest timp, producătorii autohtoni se plâng că informaţiile despre licitaţii au fost limitate, netransparente, ca şi cum s-ar fi dorit cu tot dinadinsul ca respectivele contracte să ajungă la anumite firme. „Sunt interese acolo. Nu sunt bineveniţi oameni ca mine”, spune inginera Dragostina Brăilescu, a cărei fermă din Lieşti (judeţul Galaţi) produce cu 25% mai mult decât necesarul întregului program din şcoli din judeţ. Aceasta ne-a explicat că îşi vinde merele cu 2,2-2,8 lei per kilogram, adică la circa 30% din preţul cu care au fost cumpărate de CJ Galaţi de la firmele intermediare menţionate.

De aceeaşi părere este şi legumicultorul George Bălan, din Rediu. Mai mult, acesta ne-a explicat că nu a fost niciodată contactat de autorităţi pentru a i se explica cum poate participa la programul „Mărul şcolarului”. Nici acţionarul majoritar al celei mai mari ferme de măr din judeţ (Eurofruct SRL, care produce dublu faţă de necesarul şcolilor) nu a participat la licitaţie, considerând că sunt impuse prea multe condiţii complicate de participare.

Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, argumentează însă că licitaţia, conform legii, s-a ţinut prin sistemul electronic de achiziţii publice, fiind deschisă oricărui furnizor, fie el producător sau doar comerciant, criteriul de bază pentru adjudecare fiind cel mai mic preţ.