Cum se fură fără ruşine din fondurile de stat destinate românilor săraci. Sute de persoane au primit bani ilegal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doar 10% dintre beneficiarii de venit minim garantat muncesc pentru comunitate FOTO Adevărul

Controalele făcute în ultimii ani de instituţiile de stat care au în atribuţiuni gestionarea fondurilor pentru asistenţa socială au scos la iveală numeroase fraude, prin intermediul cărora s-au plătit ilegal sume imense.

La nivelul judeţului Galaţi, au fost identificate, în 2016, 381 de cazuri de fraude cu fonduri de la asistenţa socială, suma deturnată de la scopul pentru care a fost alocată fiind de 349.984 lei.

Partea pozitivă este că, faţă de 2015, numărul de nereguli depistate a scăzut (de la 628 la 381), însă valoarea prejudiciului a crescut (în 2015 s-a dispus recuperarea a doar 315.064 lei). 

Explicaţia este aceea că numărul de fraude la venitul minim garantat (unde veniturile sunt mai degrabă simbolice) a scăzut, în schimb s-au înmulţit matrapazlâcurile cu instrumentele de protecţie socială care aduc venituri mai mari. 

Interesant este că instituţiile de ocrotire socială au descoperit că în cazul neregulilor de la venitul minim garantat miza nu este reprezentată de indemnizaţia respectivă, ci de faptul că beneficiarul are parte de gratuitate la tratamentul medical din spitalele publice. 

Acesta este şi motivul pentru care în unele cazuri a fost sesizată şi Casa de Asigurări pentru Sănătate, dat fiind că există suspiciuni că, prin ricoşeu, beneficiarii „în fals” de ajutor minim garantat au prejudiciat şi bugetul acestei instituţii.

Mii de controale, sute de fraude

În privinţa indemnizaţiilor pentru creşterea copiilor, în judeţul Galaţi au fost verificate 1.103 de cazuri în care existau suspiciuni de fraudă, iar în 98 de cazuri s-a descoperit că statul plătise ilegal peste 76.000 de lei, sumă pentru care s-a dispus recuperarea.

Cele mai frecvente metode de fraudă au constat în desfăşurarea de muncă „la negru” pe perioada concediului de creştere a copilului.

Pentru beneficiarii de stimulente de inserţie, au existat 593 de suspiciuni, iar în cazul a 65 de beneficiari din judeţul Galaţi, care au încasat bani în mod necuvenit, a fost nevoie de decizii de recuperare a 116.000 lei.

La alocaţia pentru copiii aflaţi în plasament s-au descoperit plăţi ilegale, în 2016, în sumă de 70.288 de lei, generate de şase persoane. În alte 21 de cazuri, deficienţele au fost de mai mică anvergură, însă tot a fost vorba de încălcări ale legii şi de foloase necuvenite.

Şi la venitul minim garantat au fost descoperite nereguli. Nu mai puţin de 200 de gălăţeni au încasat în mod fraudulos banii, motiv pentru care s-a dispus recuperarea a 85.233 lei.

Cei mai mulţi dintre cei prinşi cu „mâţa-n sac” nu-şi declaraseră veniturile obţinute pentru a obţine şi venitul minim garantat. Un alt aspect interesant dezvăluit de statistici, este acela că doar 10% dintre beneficiarii de venit minim garantat muncesc în folosul comunităţii, aşa cum cere legea.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”