Cum ne dăm seama că avem tenul sensibil şi cum îl putem proteja zi de zi - sfaturile specialiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Foarte multe femei se confruntă cu nenumărate probleme ale tenului, fie că acesta este uscat, gras sau sensibil. Cum tenul este de multe ori cartea noastră de vizită, specialiştii recomandă să ne dăm seama ce tip de piele avem pentru a alege produsele potrivite nevoilor ei. Situaţia este cu atât mai dificilă în cazul pielii sensibile.

Un ten curat, luminos, fără imperfecţiuni este idealul tuturor doamnelor şi domnişoarelor. Indiferent de vârstă, un astfel de ten arată bine şi nemachiat şi poate evidenţia şi mai mult un machiaj de zi sau de seară. În momentul în care tenul este unul sensibil, îngrijirea şi hidratarea lui devin esenţiale. Dintre toate tipurile de ten, acesta este cel mai greu de detectat, deoarece pielea sensibilă poate fi şi uleioasă, dar şi uscată.

„Există trei tipuri de ten sensibil. Cel iritat cu pete roşii, tenul acneic şi tenul atopic, cu pete roşii şi foarte uscat, cu semne vizibile, cum ar fi uscăciunea cutanată, descuamarea şi mici vezicule“, ne-a declarat Gianina Allma Ioana, cosmeticiană şi make-up artist. Desigur, sensibilitatea nu apare din senin, ci este cauzată de nenumăraţi factori. „Stresul, oboseala, fumatul, poluarea, frigul şi schimbările bruşte de temperatură sunt factori care pot determina apariţia unor sensibilităţi. Din acest motiv, orice persoană, indiferent de tipul de ten pe care îl are, poate ajunge la un moment dat să aibă un ten sensibil”, a mai spus Gianina Allma Ioana. 

Acest tip de ten se observă de specialişti la prima vedere, nu trebuie testat. Dacă la tenul uscat, mixt sau gras se observă prin pipăit, în cazul tenului sensibil nu este nevoie. Şi ochii sensibili sunt uşor de observat: pungi sub ochi, piele deshidratată, zone uscate, colţurile interioare, pleoapa şi zona genelor te mănâncă sau lăcrimezi des. Folosiţi creme de hidratare, evitaţi gomajul în jurul lor şi aveţi grijă să nu presaţi foarte tare zonă când vă demachiaţi. Iar când faceţi duşuri fierbinţi, folosiţi o cremă de protecţie. 

Îngrijirea tenului sensibil este esenţială. Acesta se face cu produse speciale. „Vorbim despre produse dermato-cosmetice, hipolergeni, fără coloranţi şi parabeni. În plus, nu renunţati la fotoprotectia, indiferent de sezon, de FPS 30. Pentru cei cu pielea sensibilă sau istoric de alergii de contact, ideal ar fi să conţină filtre minerale (oxid de zinc/oxid de titan). Tratamentul se realizează cu mare blândeţe, foarte uşor se pune mâna pe piele şi nu se ţine la aburi foarte mult,” ne-a declarat Gianina Allma Ioana, cosmeticeană şi make-up artist. 

Tot specialistul ne-a explicat că buzele reprezintă cea mai sensibilă zonă a feţei. Aici se găsesc 3-5 straturi celulare, în timp ce restul pielii feţei are în jur de 15 straturi. Şi zona gâtului are nevoie de o atenţie sporită. Folosiţi creme pentru fermitate cu extras de plante. Sau faceţi acasă tratamente pentru a scăpa de aspectul uscat al pielii din zona decolteului şi nu numai. 

„Se pot încerca la fel de bine şi tratamentele naturiste. Se ştie clar că nu au reacţii adverse. Pentru tenul acneic recomand argilă şi câteva picături de lămâie iar pentru tenul foarte uscat se poate face o mască din miere de albine, ou şi lapte”, a explicat specialistul Gianina Allma Ioana. 

Este mai probabil ca un produs să fie adecvat pielii sensibile dacă:

  • Eticheta conţine menţiunea „pentru piele intolerantă/sensibilă”
  • Nu conţine parfum
  • Lista de ingrediente se rezumă la câteva

Este mai puţin probabil ca un produs să fie tolerat dacă:

  • Are parfum/deodorant
  • Conţine substanţe antibacteriene şi substanţe cu potential iritant

Sfatul specialistului:

  • Faceţi periodic ordine în dulăpiorul cu cosmetice şi aruncaţi produsele expirate sau care şi-au modificat culoarea, mirosul, consistenţa
  • Testaţi pe o porţiune mică de piele orice produs complet nou 
Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”