Cum demontează CNAIR minciunile politice privind „marile şi urgentele” investiţii în şoselele de la Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă Adevărul

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a precizat că procedurile de licitaţie ar putea fi demarate în 2019, însă un termen realist cu privire la începerea lucrărilor nu a putut fi avansat din cauza problemelor cu finanţarea şi cu exproprierile de terenuri. Mai mult modernizarea DN25 este împinsă spre 2030.

Chiar dacă în ultimele săptămâni gălăţenii au fost bombardaţi cu zeci de ştiri optimiste legate de începerea iminentă a lucrărilor la drumul expres Galaţi-Brăila, precum şi la centura ocolitoare a Galaţiului,  în realitate lucrurile nu-s deloc atât de roz pe cât se laudă politicienii intraţi deja în perioada tulbure a pre-campaniei electorale.

Conform Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), care a a răspuns solicitărilor formulate de cotidianul „Adevărul” şi de asociaţia „Galaţi, oraşul meu”, proiectul drumului expres Galaţi-Brăila este cel mai aproape de un final fericit, însă deşi este considerat „matur din punct de vedere tehnic”, deocamdată nu a fost scos la licitaţie.

Conducerea companiei precizează că există doar un studiu de fezabilitate şi o estimare de costuri, nefiind gata nici măcar caietul de sarcini în vederea unei licitaţii cu privire la proiectare.

De altfel, termenul avansat de compania publică pentru lansarea proceduri de achiziţie este iunie 2019, dar acest lucru nu înseamnă că, automat, încep lucrările. Având în vedere procedurile standard, în cel mai fericit caz câştigătorul licitaţiei ar putea fi cunoscut în toamna lui 2019, iar proiectarea ar putea fi gata la începutul lui 2020, lucrările urmând să fie demarate în martie 2020.

Scenariul optimist poate fi însă dat peste cap de trei mari probleme. Prima ar fi cea legată de contestaţii. Presupunând că nu vor exista probleme din acest punct de vedere, mai apare o mare problemă: exproprierile. După cum a precizat deja CNAIR, drumul expres Galaţi-Brăila nu se va suprapune cu actualul traseu al şoselei, care este considerat dig de apărare împotriva inundaţiilor. Ca urmare, nu se mai poate interveni în vreun fel la acesta.

Practic, drumul expres cu patru benzi va fi (dacă va fi) paralel cu digul, pe partea dreaptă cum mergi spre Brăila, zonă în care însă, pe circa 90% din parcurs, terenurile sunt proprietate privată, deci sunt necesare proceduri de expropriere.

După expropriere, intră în discuţie a treia mare problemă: mutarea infrastructurii de electricitate, comunicaţii şi irigaţii din zonă. Etapele 2 şi 3 amintite (exproprieri plus mutare utilităţi) înseamnă, după cum a demonstrat cazul podului peste Dunăre, circa 24 de luni de la semnarea contractului de lucrări. Cu alte cuvinte, demararea lucrărilor la drum ar putea începe, într-un scenariu optimist, de-abia prin primăvara lui 2022.

Un alt proiect intens vehiculat este centura ocolitoare a oraşului Galaţi. Nu vorbim aici despre lucrarea în curs de realizare dintre bulevardul George Coşbuc, via Fileşti, până la ieşirea în DN25, ci de un alt proiect, mai vast, care să mute traficul dinspre punctul de frontieră Giurgiuleşti pe un traseu ocolitor, de 33,5 kilometri lungime, ce include localităţile Vânători şi Şendreni, cu legătură la DN2B.

Ei bine, CNAIR spune despre şoseaua aceasta (care va avea conform unei estimări tehnice statut de drum expres, cu patru benzi) că va fi scoasă la licitaţie spre sfârşitul lui 2019, dar că, de fapt, nu există niciun fel de fonduri pentru ea, speranţa fiind la o finanţare europeană care, deocamdată, nici măcar nu a fost solicitată.

Având în vedere complexitatea proiectării (traseul presupune proiectarea a peste 30 de poduri, dintre care cel puţin trei viaducte mari, traversarea unor zone cu alunecări de teren şi a unor întinse porţiuni mlăştinoase) şi a exproprierilor (sunt cel puţin 400 de proprietăţi pe parcurs), lucrurile sunt extrem de neclare. De fapt, totul ar putea fi, după cum explică CNAIR, doar un simplu vis dacă documentaţia de finanţare nu este aprobată de UE.

Mult mai triste sunt veştile în privinţa reabilitării DN25 (cea mai circulată şosea de pe raza judeţului Galaţi), deşi la nivel politic se promit tot felul de „minuni”, cu termene precum 2020 sau 2021.  Potrivit CNAIR, pentru segmentul Galaţi-Tecuci nu există deocamdată nicio intenţie de modernizare, orizontul de aşteptare cel mai optimist fiind împins către 2030. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”