Cum au ajuns cămăşile să aibă rol de horoscop în viaţa românilor. Semnele rele arătate de izmenele luate pe dos
0În credinţele românilor de acum un secol, croitul, purtatul, cârpitul şi spălatul hainelor putea influenţa fundamental naşterea, viaţa, căsătoria, sănătatea şi chiar moartea.
Obsesia omului de a-şi ghici viitorul pe baza a tot felul de interperetări de semne este veche de când lumea, iar cu timpul metodele s-au perfecţionat şi au ajuns, în vremurile noastre, superstiţii pe care contemporanii cu greu reuşesc să le mai explice sensul iniţial.
Chiar dacă acum un secol românii nu aveau acces la ceea ce noi numim astăzi „horoscop”, asta nu înseamnă că nu exista un sistem complex pe baza căruia se încerca să se afle, dar şi să se influenţeze, soarta cuiva.
Una dintre cele mai interesante metode de acest fel este legată de relaţia dintre înaintaşii noştri şi piesele vestimentare specifice portului din acea vreme, mai exact izmenele şi cămăşile.
Un adevărat inventar al acestui horoscop arhaic românesc ne este oferit de una dintre lucrările de referinţă ale etnografiei din ţara noastră, volumul „Credinţele şi superstiţiile poporului român”, scrisă acum mai bine de un secol de Artur Gorovei.
Semnele „apocaliptice” ale îmbrăcării pe dos a izmenelor
În mai tot spaţiul românesc, „nu-i a bine”, în nicio împrejurare, ca hainele să fie purtate pe dos. Interesant este, însă, că efectele negative diferă de la o zonă etnografică la alta. Ba chiar, e adevărat, destul de rar, gestul capătă şi conotaţii pozitive.
Bunăoară, potrivit amintitei lucrări, în zona Sucevei avem o adevărată divergenţă în privinţa semnificaţiilor purtatului cămăşii sau a izmenelor pe dos. Astfel, dacă în sudul judeţului „când îmbraci cămaşa pe dos, cauţi a rău” sau chiar „te va urî lumea”, în partea de nord gestul înseamnă „îndepărtarea răului de la om”.
În sudul Moldovei, în schimb, problema se schimbă. Dacă în zona Vrancei, cămaşa purtată pe dos „alungă norocul”, la Ţepu, în judeţul Galaţi se ajunge la o conotaţie nouă: devine element esenţial în reuşita unei femei în a-şi înţărca copilul.
Piesele vestimentare amintite ajung chiar să influenţeze vremea, potrivit unor credinţe din Bărăgan, mai exact de la Ciulniţa: „Dacă, din întâmplare, iei cămaşa ori izmenele pe dos, vremea se strică”.
Mergând către vest, în Vâlcea, se ajunge la un concept de-a dreptul psihiatric, căci în Oltenia de sub munte se crede că un copil cu hainele pe dos va avea vise urâte şi se va speria teribil în somn.
Aspecte psihiatrice are şi o superstiţie bucovineană consemnată în volumul menţionat: „Spre a face ca omul căruia îi place a sfădi, ocărî şi bate pe alţii să-şi schimbe natura, este bine a lua o cămaşă de-a acelui om, a lega mâinile ei la spate şi a îmbumba gura ei până sus”. Aha! De-abia acum am înţeles de unde vine modelul cămăşii de forţă din spitalele de boli nervoase.
Şi asta nu e tot. Un obicei sucevean spune că o cămaşă sau o izmană nouă nu trebuie în niciun caz croite sâmbăta „că moare cel ca o purta-o”. Superstiţia este susţinută vânjos şi de bătrânii de la Ţepu (Galaţi) care proclamă fără ezitare: „Cămăşile trebuie croite sărbătoarea, ca să-i meargă bine celui ce le va purta şi să nu le isprăvească sâmbăta, căci face a boală”.
Cum să faci să fie bine
Atunci când ţăranul român de acum un secol îşi cumpăra haine noi, era obligatoriu să întreprindă nişte gesturi ritualice pentru că, socotea el, îşi putea influenţa în bine (ori în rău, în lipsa respectivelor gesturi) viitorul.
„Când îmbraci cămaşă nouă, treci prin ea bani, ca să fii norocos (Vâlcea). Când iei cămaşă nouă, treci de trei ori un fier prin ea, ca să fii sănătos ca fierul (Dolj). Cea dintâi cămaşă ce se face unui copil, să se treacă prin gura ei de trei ori foarfecele cu care a fost croită, ca să fie copilul tare ca foarfecele (Bacău)”, dă indicaţii tradiţia.
Tot legat de cămaşa nou-născutului, se mai păstrează un obicei bizar, dar fără a fi explicat, descoperit de Artur Gorovei în Transilvania, dar şi în zonele locuite de aromâni. Mai exact, mamele lasă să cadă prin gura cămăşii (înainte de a îmbrăca copilul, evident) un cuţit cu vârful în jos. De ce? N-am aflat, dar putem deduce că are legătură cu sănătatea micuţului.
Tot de o cămaşă depindea fundamental, se pare, şi cât de chinuitoare urmau să fie durerile facerii. Naşterea o să fie uşoară, credeau bătrânii, dacă „femeia grea clăteşte cămăşile ţinându-le de poale, nu de gură”.
Şi ca şi cum toate cele arătate mai înainte n-ar fi de ajuns, bucovinenii susţineau, acum un secol, că de la banalul gest de a spăla o cămaşă se poate influenţa norocul în căsnicie, fiind hotărât lucru că „tânăra fată care spală o cămaşă şi-şi udă veşmintele va avea parte de un bărbat beţiv”.
Nu în ultimul rând, una dintre superstiţiile culese acum mai bine de un secol se păstrează vie şi în zilele noastre, inclusiv în folclorul urban: „să nu coşi cămaşă sau nasturi în zi de sărbătoare, că-i coşi mintea celui ce o va purta”.
Vă mai recomandăm şi: