Cum a ajuns să fie interzis fumatul tutunului în Ţările Române. Ce păţeau cei care erau prinşi că „beau tutun“

În secolul al XVIII-lea, tutunul era considerat mai mult decât niciodată „iarba Dracului“. Cei care erau prinşi că fumau riscau excomunicarea, tăierea nasului sau chiar condamnarea la moarte. Domnitorul fanariot Nicolae Mavrocordat vorbeşte despre efectele tutunului asupra românilor, pentru care fumatul devenise a doua natură, scrie Andrei Oişteanu în lucrarea sa ”Narcotice în cultura română”.

În spaţiul rural românesc fumatul tutunului amăgea foamea. ”Ţiganului, când îi e foame, cântă; boierul se primblă cu mâinile dinapoi; iar ţăranul nostru îşi arde lulea şi mocşneşte într-însul”, spunea Ion Creangă.

Conform mitologiei populare româneşti, tutunul, ca şi viţa de vie, este „iarba Dracului”, consemnează Andrei Oişteanu în cartea sa ”Narcotice în cultura română”, apărută la editura Polirom în 2011. Vechile texte creştine îi amendau pe fumători, ameninţându-i cu iadul: ”Voi vă afumaţi cu tiutunul puturos-ce este rămăşiţa din jărvile idoleşti. Amar voao, că în veci veţi fi în iad”, se menţiona într-un text manuscris, preluat de Andrei Oişteanu în lucrarea sa.

Domnitorul fanariot Nicolae Mavrocordat descrie în termeni apocaliptici ”trăsăturile nocive” ale tutunului şi efectele lui malefice nu numai asupra corpului, dar şi asupra minţii fumătorului: ”În timp ce alte plante vatămă numai trupurile, asta nimiceşte şi mintea nu mai puţin decât trupul. Trupul îl suge şi îl înghite ca o lipitoare, în timp ce mintea o animalizează. Înnegreşte inima ca pe un horn, umple plămânii cu funingine, face corpul să miroasă urât, iar dinţii îi face mai negri decât smoala”.

De amintit este faptul că Nicolae Mavrocordat descrie adicţia fumătorilor, ”care nici măcar noaptea nu lasă pipa şi, pe deasupra, aduc necontenit lungi elogii viciului lor”. Această ”urâtă îndeletnicire” devine o ”patimă”, un ”monstru mitic cu o sută de braţe”, se menţionează în cartea ”Narcotice în cultura română”.

Pentru ”cei obişnuiţi” cu fumatul, ”obişnuinţa a devenit deja natură”. Fumătorii pătimaşi sunt ”conduşi ca de o teribilă nebunie, păşind încoace şi încolo şi, asemeni unor câini de vânătoare, adulmecă tutunul, ca să tragă o doză şi să-şi umple măruntaiele cu funingine”, îi descrie Andrei Oişteanu pe românii loviţi de acest viciu în lucrarea ”Narcotice în cultura română”.

”Pedepsea crima acestei grozăvii prin tăierea nasului”

Tot în secolul al XVIII-lea, pentru evreii hasidim din Maramureş, Oaş, Bucovina şi Moldova, tutunul şi alcoolul nu duceau sufletul în Iad, ci în Paradis. Hasidul îl celebra pe Iehova prin manifestări şi activităţi considerate până atunci profane, dacă nu chiar păgâne. Este vorba de dans, cântec, relaţii sexuale, somn, mâncare şi fumat, sunt detaliate obiceiurile în cartea ”Narcotice în cultura română”.

Andrei Oişteanu consemnează că, într-o dimineaţă, după rugăciune, rabinul Gerşon din Kutov i-ar fi mărturisit  discipolului său următoarele: ”Mi-aş dori să ajung în Paradisul la care maestrul nostru accede fumând o pipă plină cu tutun”.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, în Transilvania, parte atunci a Imperiului Habsburgic, fumatul tutunului era interzis, iar lucrurile erau extrem de serioase, dovadă că principele Şuţu a fost implicat într-o altercaţie în cartierul braşovean Şchei cu un paznic de noapte, care i-a smuls o pipă aprinsă din mână, scrie Andrei Oişteanu.

Papa Urban al VIII-lea ameninţa cu excomunicarea pe cei care prizau tabac, iar ţarul Mihail Romanov cu deportarea în Siberia pe cei care ”beau tutun”. Regele James I al Angliei a introdus o taxă pe viciul fumatului, în timp ce împăratul Chinei a dat mai multe edicte prin care a interzis consumul de tutun, rezultă din cartea ”Narcotice în cultura română”.

Spiţerul J.M. Honigberger, citat de Andrei Oişteanu, care a părăsit oraşul Braşov pe la 1815, a menţionat mai multe interdicţii adoptate împotriva abuzului de tutun într-un poem: ”Ţarul Rusiei, într-o epocă anterioară, pedepsea crima acestei grozăvii prin tăierea nasului. Încă şi mai înţeleptul Senat din Berna, prin deliberare justă, a interzis elveţienilor să fumeze tutun, ca pe o crimă. Sultanul Murad al patrulea la moarte-a condamnat toţi fumătorii de tutun”.