Concedii forţate la Arcelor Mittal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a evita trimiterea propriilor angajaţi în şomaj tehnic, conducerea combinatului a decis să-şi trimită forţat salariaţii în concediu de odihnă

Pentru început 200 de siderurgişti de la Laminorul de Tablă Groasă nr. 2 (LTG2) vor fi trimişi în concediu de odihnă impus de conducerea unităţii siderurgice. 800 de metalurgişti lucrează în această unitate a combinatului.


„De pe 19 mai până pe 1 iunie vor intra, câte patru zile, în concediu 200 de salariaţi. Pe această perioadă ei vor fi plătiţi normal", ne-a declarat Gheorghe Tiber, preşedintele sindicatului "Solidaritatea" de pe platforma siderurgică. Cele patru zile sunt scăzute din numărul de zile de concediu la care are dreptul fiecare angajat de-a lungul unui an.


„Sunt unele probleme la LTG2, mai ales din punct de vedere tehnic, al calităţii produselor, din acest motiv acolo situaţia este mai dificilă", ne-a spus şi Nelu Macovei, vicepreşedinte al sindicatului „Metalurgistul".


Aproximativ 11.000 de salariaţi mai numără în acest moment Arcelor Mittal Galaţi, cel mai mare combinat siderurgic din România.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă