Cel mai mare centru de intervenţie şi salvare din România a fost inaugurat la ArcelorMittal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania siderurgică a inaugurat cel mai mare Centru de Interveţie şi Salvare pentru situaţii de urgenţă din România.

Unitatea este amplasată pe platforma siderurgică şi este complet dotată cu echipamente moderne de intervenţie. În cadrul Centrului vor activa 200 de voluntari, angajaţi ai Combinatului. Aceştia urmează cursuri speciale de salvare, tehnici de prim ajutor şi intervenţie rapidă.

"ArcelorMittal consideră că sănătatea şi siguranţa angajaţilor săi este principala prioritate şi îşi continuă proiectele în acest domeniu, în ciuda contextului economic", a declarat Thierry Le Gall, director general al ArcelorMittal Galaţi.

"Deşi simţim efectele crizei, am decis să creştem bugetele alocate măsurilor de siguranţă şi protecţie a muncii", a mai adăugat aceeaşi sursă.

Toţi angajaţii ArcelorMittal Galati care sunt membri voluntari ai Echipei de Salvare şi Intervenţie vor lua parte la programe complexe de training ce vor avea loc lunar, pentru a putea interveni şi oferi prim ajutor în caz de explozie, accidente cu gaz, cutremure, dezastre naturale sau evacuări din spaţii închise ori de sub dărâmături. Noul Centru de Intervenţie este deja echipat cu aparate specializate, truse de prim ajutor, măşti de oxigen şi aparate automate de resuscitare prin defibrilare.

De asemena, ArcelorMittal anunţă mărirea bugetul în domeniul siguranţei muncii cu 1,2 milioane de Euro.

Având o suprafaţă de 500 de metri pătraţi, Centrul de Intervenţie găzduieşte, pregăteşte şi oferă întreţinere pentru aparatele de intervenţie. Unitatea recent inaugurată a primit autorizarea INSEMEX Petroşani, I.S.U. şi pe cea a Inspecţiei Muncii. Autorităţile au apreciat pozitiv deschiderea acestui Centru.

"De-a lungul anilor, am crescut numărul programelor ce aveau drept scop protecţia sănătăţii angajaţilor noştri şi vom implementa toate măsrile necesare pentru a atinge ţinta noastră de zero accidente de muncă", a adaugat Thierry Le Gall.

Compania continuă planul său de îmbunătăţire a sănătăţii şi siguranţei în Combinat. Pentru aceasta, a suplimentat bugetul în acest domeniu cu 1,2 milioane de Euro.

Până acum bugetul alocat a fost de 2 milioane de Euro, bani destinaţi unor proiecte de siguranţă dar şi modernizării a facilităţilor sociale pentru angajaţi (vestiare, duşuri, etc.) aflate în incinta Combinatului. Fondurile suplimentare vor fi folosite pentru noi proiecte care vor elimina riscuri de accidente mortale (Life Threat Situation) precum: noi sisteme de alarmă, camere pentru terapie cu oxigen, reconstruirea platformelor, modernizări de macarale şi alte utilaje.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Dragoș Bucur despre noul sezon „Visuri la cheie”: „Ar fi trebuit să ne apucăm de treabă, dar ... o veste foarte grea pentru noi, dar mai ales pentru familie”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă