Autocarul moldovenesc înzăpezit la Oancea a fost scos după 24 de ore de viscol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În el se mai aflau cinci persoane, care sunt în stare bună. Ceilalţi 13 pasageri s-au întors în această dimineaţă în Republica Moldova cu un microbuz.

Un autovehicul de deszăpezit de la SC Drumuri şi Poduri Galaţi a ajuns astăzi, în jurul orei prânzului, la autocarul „naufragiat" ieri la şase kilometri de localitatea de frontieră Oancea. Autocarul, înmatriculat în Republica Moldova, are serioase probleme la sistemul de distribuţie şi la direcţie, dar şoferii spun că acestea se pot remedia.

În autocar se mai aflau cinci, din cele 18 persoane care rămăseseră ieri înzăpezite la Oancea. Celelalte 13 au fost cazate peste noapte în Primăria Oancea, unde au primit mâncare şi ceaiuri calde. Dis-de-dimineaţă, acestea au plecat spre Republica Moldova cu un microbuz, pus la dispoziţie de firma care deţine şi autocarul.

Cât priveşte cei cinci pasageri din autocar, aceştia au stat peste noapte în autocar, cu motorul pornit, pentru a păzi bagajele celorlalţi pasageri moldoveni. Ca să fie sigure că nu-i vor găsi pe basarabeni îngheţaţi de frig, autorităţile locale din Oancea le-au dat şi 50 de litri de motorină.

Oamenii spun că n-au avut probleme peste noapte, deoarece au stat cu motorul pornit.

Autocarul a fost tractat până în comuna Oancea, unde va fi reparat, în măsura în care acest lucru va fi posibil.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți