Au vândut alcool lângă secţiile de votare şi s-au ales cu amenzi drastice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Amenzile pentru cei care au comercializat alcool lângă secţiile de votare au depăşit 7.400 de lei

Şapte cârciumi care nu au respectat legea şi au vândut băuturi alcoolice deşi se aflau la mai puţin de 500 de metri distanţă de o secţie de votare au fost amendate de poliţiştii locali.

Poliţiştii au avut pe teren aproape toţi angajaţii, astfel încât să nu se întâmple fapte antisociale pe parcursul procesului electoral de duminică. În timpul patrulelor, aceştia au observat că mai multe cârciumi nu respectă prevederile legii 33/2007 - privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, act care interzice comercializarea dar şi consumul băuturilor alcoolice pe o distanţă de până la 500 de metri de secţiile de votare.

Valoarea amenzilor aplicate de poliţiştii locali, pentru încălcarea prevederilor legale, se ridică la suma de 7.400 lei. Tot în ziua de 25 mai 2014, alte 67 de societăţi gălăţene au fost sancţionate cu avertisment.

Reamintim că pe data de 25 mai 2014, în ziua scrutinului pentru Parlamentul European, toate efectivele Poliţiei Locale Galaţi au fost la datorie. Poliţiştii locali au asigurat liniştea şi ordinea publică pe raza tuturor celor 176 secţii de votare existente la nivelul municipiului Galaţi. Totodată, patrulele auto au fost prezente în toate cartierele oraşului şi pe principalele artere de circulaţie.

Mai multe pentru tine:
Luptele duse pentru cucerirea redutei Grivița II, în timpul Războiului de Independență
Neliniște la palat! Ce crede familia regală britanică despre apariția lui Meghan Markle la Săptămâna Modei de la Paris
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Dezastrul care se profilează pentru România dinspre Franța. „Orice ar face Macron și oricum s-ar opune, nu ar exista soluții”
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Ana Blandiana și Mircea Cărtărescu, printre favoriții la Premiul Nobel pentru Literatură
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!