Atenţie la falşii cumpărători! Un bărbat a fost deposedat de telefonul mobil, după ce a postat un anunţ de vânzare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Doi bărbaţi, de 21 şi 32 de ani, sunt cercetaţi pentru furt, în contextul în care s-au arătat interesaţi de telefonul mobil al unui gălăţean care postase un anunţ de vânzare, iar când s-au văzut cu acesta, i-au luat bunul şi s-au făcut nevăzuţi.

Pe 8 iulie, un bărbat de 40 ani, din comuna Vânători, a sesizat poliţiştii secţiei 4 Poliţie despre faptul că, în timp ce se afla pe strada Henri Coandă din municipiul Galaţi, în dreptul patinoarului din Micro 40, doi bărbaţi necunoscuţi l-au deposedat de telefonul mobil.

”Din cercetări a reieşit că victima ar fi postat  un anunţ pe un site, prin care oferea spre vânzare telefonul şi s-ar fi  întâlnit cu cei doi tocmai în acest scop. Aceştia i-ar fi cerut telefonul pentru a-l verifica, plecând cu el fără a-l plăti”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

În urma investigaţiilor, poliţiştii i-au identificat, pe strada Grigore Ventura, pe cei doi bărbaţi de 32 şi 21 ani, bănuiţi că ar fi săvârşit această faptă. Telefonul mobil a fost recuperat, fiind înapoiat păgubitului, iar oamenii legii au deschis un dosar penal în acest caz pentru furt.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil