Adio ţigară în pauzele dintre cursuri! Noua lege antifumat îi scoate pe studenţii gălăţeni în ger

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legea, care a intrat în vigoare la începutul anului, interzice satisfacerea acestui viciu  în instituţiile de învăţământ superior.  Conducerea Universităţii „Dunărea de Jos” promite că va investi în amenajarea de fumoare destinate atât cadrelor didactice, cât şi studenţilor.

Din prima azi a acestui an, fumatul a fost interzis în universităţi, parcuri de joacă pentru copii, în taxiuri şi chiar în maşinile de serviciu dacă acestea sunt folosite în comun.

De asemenea, nu mai este permis fumatul în oricare spaţiu public închis, precum cofetării, foaiere ale teatrelor, expoziţii, mall-uri. Singurele spaţii publice închise pentru care noua Lege antifumat instituie o excepţie sunt restaurantele, barurile şi cluburile, dar cu condiţia expresă ca acestea să interzică accesul minorilori.

Nerespectarea prevederilor noii legi se sacţionează cu amenzi de până la 5.000 de lei (în cazul instituţiilor).
Consiliul Europei stabilse ca termen-limită pentru aplicarea legislaţiei antifumat data de 30 noiembrie 2012 şi, până la finele anului trecut, doar România şi Cehia nu respectaseră încă această recomandare.

Fumoare în universităţi

Printre instituţiile publice în care se fumează „la greu” se numără cele de învăţământ superior şi, din acest motiv, am dorit să aflăm de la prof. univ. dr. Adrian Lungu, prorectorul Universităţii „Dunărea de Jos”, ce măsuri a luat conducerea acesteia pentru respectarea prevederilor noii legi.

„Este lege şi ca atare trebuie respectată! Vom interzice fumatul, dar, în compensaţie, vom amenaja spaţii speciale pentru fumători. Acestea însă presupun investiţii. Vorbim de încăperi dotate cu uşi etanşe, cu sistem de ventilare pentru evacuarea fumului şi condiţionare a aerului, aşa cum există în aeroporturi. Pe lângă investiţii, o problemă şi mai mare o reprezintă disponibilizarea în acest scop a unor spaţii folosite în mod normal pentru activitatea didactică. Am înţeles că există o perioadă de graţie şi că nu se va veni în control, cu chitanţierul pentru amenzi, chiar în prima lună de aplicare a legii”, ne-a declarat prorectorul Universităţii „Dunărea de Jos”.

În căminele studenţeşti se va fuma „palmat”

Profesorul Adrian Lungu a precizat că, la „fumoare”,  vor avea acces cadrele didactice şi studenţii deopotrivă şi că, cel puţin deocamdată, nu se are în vedere amenajarea unor asemenea spaţii cu destinaţie specială şi în căminele studenţeşti.

„Eu sunt fumător şi nu mă simt discriminat pentru că mi se interzice să fumez în preajma nefumătorilor, dar sunt şi fumători care consideră că această lege este discriminatprie”, a mai afirmat prorectorul.  

Scumpirea ţigărilor apără plămânii şi portofelul

Potrivit unor studii statistice, la finele anului trecut, aproape cinci milioane de români erau fumători. Deşi numărul acestora, raportat la totalul populaţiei, este mare, specialiştii spun că scumpirea repetată a ţigărilor a determinat în ultimii ani o scădere a numărului fumătorilor. O evoluţie firească având în vedere că, pentru un pachet pe zi, „porţia” uzuală, un fumător plăteşte zilnic 13 - 14 lei, iar lunar, aproape 400 de lei, pentru mulţi o treime, dacă nu chiar jumătate din venitul realizat.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări