Accident de muncă: Un bărbat a căzut de la înălţime în timp ce vopsea o hală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a fost transportat de urgenţă la spital Foto: Adrian Obreja

De Ziua Femeii, ghinionul îi loveşte pe bărbaţi. Aşa pare să se fi întâmplat în cazul unui gălăţean care a căzut de pe o schelă, de la aproximativ trei metri înălţime.

Giani Viorel Moşescu, în vârstă de 43 ani, din Galaţi, a suferit un accident, azi după-amiază, în timp ce vopsea pereţii unei hale. Angajat al firmei S.C. Moldovulcan S.A Galaţi de un an şi jumătate, acesta era urcat pe o schelă împreună cu alţi doi colegi şi a căzut de la aproximativ trei metri înălţime. Imediat după accident, cei care erau de faţă au sunat la Ambulanţă, iar victima a fost transportată la spital.

Cadrele medicale, venite imediat la faţa locului, i-au acordat bărbatului primele îngrijiri şi au declarat că leziunile nu-i pun în pericol viaţa.
 
„Bărbatul era angajat al firmei S.C. Moldovulcan S.A Galaţi, ca sudor de meserie, de un an şi jumătate şi până acum nu a mai avut niciun fel de accident. A căzut de pe o schelă, unde era urcat împreună cu alţi doi colegi. Cazul va fi anchetat de o comisie formată din reprezentanţi ai firmei”, a declarat Ionel Petrea, inspector şef la Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi.

În urma accidentului, bărbatul s-a ales cu un traumatism în zona lombară şi se află în afara oricăriu pericol.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort