A treia zi de Festival aduce gălăţenilor o comedie cu elemente de realism magic

Un text simplu, de o poezie tulburătoare. Dramaturgul american John Cariani, în vârstă de 43 de ani, explorează paradoxurile inimii, acel fior universal din versul arghezian „voiam să pleci, voiam şi să rămâi“, într-o comedie cu elemente de realism magic.

Fiecare dintre cele opt poveşti ale piesei montate la Teatrul „Sică Alexandrescu“ din Braşov (printre care „Inima ei“, „Trist şi fericit“, „Asta doare“, „Cerând-o înapoi“, „S-au aprins“ sau „Povestea speranţei“) are momente de maximă candoare.

„În miezul unei nopţi de iarnă îngheţate, fără lună, diferite cupluri se întâlnesc sau se reîntâlnesc într-o aşezare mitică, aproape polară. „Călcâiele se aprind“ la propriu, doi bărbaţi – Chad (Marius Cisar) şi Randy (Relu Siriţeanu) – îşi sting în zăpadă focul din suflete şi mai ales din tălpi. Când aurora boreală apare pe cerul spuzit de stele, locuitorii din Maine se îndrăgostesc din senin. Sintagma de inimă zdrobită nu mai este o simplă metaforă, inimile fiind făcute zob la propriu. Rănile se vindecă şi inimile se repară prin elixirul unui sărut, într-un carusel deopotrivă comic şi duios”, scria Simona Chiţan în Adevarul literar şi artistic din 15 februarie 2013

Una dintre cele mai emoţionante poveşti ale spectacolului de la Braşov este chiar aceea care dă titlul spectacolului. Ce simte o femeie când este părăsită? Glory (Bianca Zurovski) îi povesteşte lui East (Marius Cordoş) că a fost lăsată pentru alta. „Am simţit că mi se rupe inima. Şi exact aşa a şi fost: s-a întărit şi s-a rupt în două. Mă durea aşa de tare că a trebuit să merg la spital şi acolo mi-au spus că trebuie să o scoată. Şi când mi-au scos-o au scăpat-o pe jos şi ea s-a spart în 19 bucăţi. A împietrit. S-a transformat în marmură“.

Glory a venit, cu cele 19 bucăţi de inimă în pungă, să-şi ceară iertare de la soţul care murise de trei zile. „Luminile aurorei boreale sunt de fapt torţele celor care au plecat de curând dintre noi. Le arată drumul spre rai.“ Interpretată grav de expresiva actriţă Bianca Zurovski, care îi dă personajului accente tulburătoare, Glory a poposit aşadar în Maine, în curtea lui East. Femeia se uită la cer, cu inima în pungă. East o ascultă. Îi şopteşte că poate să-i repare inima. Mângâie bucăţile de piatră şi începe să le pună la loc, una câte una. Se aşază. Desface punga şi examinează conţinutul. Pe cer apare aurora boreală.

Cariani, în vârstă de 43 de ani, locuieşte acum în New York. Prima lui piesă, Almost. Maine („Cu inima în pungă“, în traducerea lui Adrian Iclenzan şi Andi Gherghe), a fost scrisă în 2004, fiind declarată în publicaţii prestigioase, precum „The Wall Street Journal“ şi „American National Theatre“, drept una dintre cele mai bune piese ale ultimilor ani.

În Almost. Maine, Cariani îi portretizează pe concitadinii unui orăşel din nordul cel mai îndepărtat al provinciei New England, la graniţa cu Canada. În textul său, nu găsim nicio urmă de violenţă sau de agresivitate verbală şi sexuală, teme atât de în vogă în dramaturgia modernă.

Scenografia simplă a spectacolului de la Teatrul „Sică Alexandrescu“ îi aparţine lui Bogdan Spătaru, montarea se joacă pe gradene, iar luminile reflectoarelor cad drept pe profilele unor uşi şi ferestre ca într-o pictură suprarealistă. Marius Cordoşinterpretându-l pe East, creează unul dintre cele mai tandre personaje masculine.

Regizorul Adrian Iclenzan şi-a exersat mâna în spectacolele „Autostrada“, de Neil LaBute, şi „Un cuplu ciudat“, de Neil Simon.