A început la Galaţi Festivalul Naţional al Cărţii „Axis Libri”. Programul evenimentelor din ziua de joi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima zi a festivalului a fost plină de evenimente şi a atras un public numeros, în ciuda vremii nu tocmai prietenoase. De joi va fi în toi şi târgul de carte aferent festivalului.

Festivalul Naţional al Cărţii „Axis libri” a debutat miercuri la Galaţi, în prezenţa unui numeros public (oarecum surprinzător, mai ales tineri) care nu s-a lăsat învins de vremea morocănoasă.

Profesorul Ilie Zanfir, directorul Bibliotecii Judeţene „VA Urechia” a deschis prima din cele cinci zile de festival cu un îndemn la lectură şi la implicare. „Cartea rămâne una dintre cele mai importante instrumente de cultură. Iubiţi cartea şi ţineţi cultura vie”, a punctat directorul prestigioasei biblioteci gălăţene.

Ajuns la cea de VIII-a ediţie, festivalul organizat de Biblioteca Judeţeană VA Urechia din Galaţi aduce către cititori cărţile a peste 240 de edituri din ţară şi din străinătate. Târgul de carte şi principalele evenimente au loc în zona P-urilor (Prelungirea Domnească, zona pietonală).

Programul zilei de joi, 26 mai 2016

ora 10:00 - Concertul Ansamblului folcloric Doina Covurluiului de la Centrul Cultural Dunărea de Jos.

ora 10:30 - „Soacra cu trei nurori” – dramatizare în versuri după Gheorghe Solcan. Participă elevii Liceului Teoretic Dunărea, coordonaţi de dir. adj. prof. Ramona Piticari, prof. Panait Elena şi bibliotecar Lica Gherghe

Creangă şi poveştile copilăriei - dramatizări. Participă elevii Şcolii Gimnaziale Smârdan, coordonaţi de prof. Elena Iancu.

ora 11:30 - Metropolitan Life alături copii – ateliere de joacă.

ora 12:00 - Cuza Vodă şi făcliile Unirii; Legende din Ceahlău, Ed. Doxologia, Iaşi. Autor: Constantin Bostan. Moderator: Zanfir Ilie.

ora 12:30 - Editura InfoRapArt şi invitaţii săi: Denisa Lepădatu – Poveşti în pijamale cu fluturi, Valeriu Valegvi – Seducţia interiorului, Tatiana S. Munteanu – Mânăstirile din gânduri, Sebastian Golomoz – Sub zodia visării, Cezarina Adamescu – Poeme scurte şi alte cărţi. Moderator: scriitorul şi editorul Petre Rău.

ora 13:30 - Din culisele arhivelor secrete: De vorbă cu Doru Viorel Ursu. Prezentări de carte ale autorului: Elegii şi rondeluri: versuri, Poker cu măşti, Gogomanii: comedie; Arta sinuciderii, Ed. Cretive Publishing şi Didactica Publishing House,  Bucureşti.

ora 15:00 - Sala Mihai Eminescu, sediul central, str. Mihai Bravu, nr. 16. Întoarcerea acasă - vernisaj expoziţie artă plastică: Teodosia Avram. Prezintă: Corneliu Stoica.

ora 15:00 - Editura Princeps Multimedia Iaşi şi invitaţii săi: academicienii Mihai Cimpoi,  Valeriu Matei, Nicolae Dabija, Vasile Tărâţeanu şi alţii. Prezentări de carte:

- Dicţionarul limbii române, de August Scriban. Prezintă: Theodor Parapiru şi Radu Moţoc.

- Mari poeţi, mari opere, mari actori – Colecţia Patrimoniu poetic naţional, 15 audiobooks. Prezintă: Teodor Parapiru şi Filomena Corbu, coordonator serie.

- Mihai Eminescu, viaţa şi opera – CD Multimedia – Colecţia Biblioteca virtuală/Mari scriitori români. Prezintă: Daniel Corbu, coordonatorul seriei.

- Eminescu – Simbol al românităţii, de Catinca Agache. Prezintă: Zanfir Ilie.

- 9 poveşti de Ion Creangă: dramatizare în versuri, de Gheorghe Solcan. Prezintă: Iulian Filip şi Daniel Corbu.

- Întâmplări cu Grigore Vieru, de Nicolae Dabija. Prezintă: Daniel Corbu şi Zanfir Ilie.

- Însemnări ale nemuririi eminesciene, de Catinca Agache. Ed. Princeps Multimedia, Iaşi.

- Osândă şi izbândă: Viaţa voievodului martir Miron Barnovschi, de Ion Muscalu. Editura Doxologia, Iaşi

Moderatori: Daniel Corbu şi Zanfir Ilie.

ora 16:00 - Medalion: acad. prof. univ. dr. doc. Constantin Gh. Marinescu

- Contribuţii ale acad. Const. Gh. Marinescu la afirmarea valorilor spirituale ale Republicii Moldova. Editura Pompidou, Galaţi.

- Centenarul Războiului de Întregire a Unităţii Naţional-Statale 1916 – 1918, de Const, Ghe. Marinescu, Editura Pompidou, Galaţi.

- La France dans l'histoire et la culture des roumains interférences: Traduit du roumain par C-tin Frosin, Edition Le Brontosaure, Paris.

- Prezintă: Constantin Frosin, Pompiliu Comşa. Moderator: Zanfir Ilie.

ora 16:45 - Aripi de libelulă, de Lidia Mihaela Necula, Ed. Axis Libri. Prezintă: ag secară şi Zanfir Ilie.

ora 17:00 - Celălalt Noica: Mărturii ale ieromonahului Rafail Noica..., ediţia IV-a, îngrijită de pr. Eugen Drăgoi şi pr. Ninel Ţugui, Ed. Partener, Galaţi. Prezintă: ag secară.   

ora 17: 30 -  Editura Eikon – apariţii recente: 

- Mircea Eliade şi misterul totalităţii, de Bogdan Silion.

- Mircea Eliade - Itinerare labirintice, de Mihaela Chiribău-Albu, prefaţă de Vasile Spiridon.

- Mircea Eliade - La marginea labirintului: corespondenţe între opera ştiinţifică şi proza fantastică, de Dorin David.

- Intimitatea spiritului, de Nicoleta Dabija.

Prezintă: Valentin Ajder. 

ora 18:00 - Mărioara şi Vasilache – spectacol realizat de Teatrul de Păpuşi Gulliver. 

ora 18:00  la Terasa Domnească (în faţă la Hotel Dunărea) -  Biblia pierdută, de Igor Bergler, Ed. Rao. Moderatori: Theodor Parapiru şi Zanfir Ilie. 

ora 18:50 -  George Constantin – concert de muzică folk. 

ora 19:15 - Editura Eikon - apariţii recente. Prezinta: Valentin Ajder, directorul editurii.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile