Ziarista Carmen Avram vine la Focşani să-i lanseze cartea jurnalistei Laura Breană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coperta cărţii scrise de Laura Breană

Cei prezenţi la eveniment vor putea vedea prezentarea „Vieţilor de Poveste” şi în formatul accesibil pentru nevăzători - audio-Daisy , prezentare realizată de Mircea Bucur, preşedinte al  Fundaţiei  „Cartea Călătoare”.

  Biblioteca Judeţeană “Duiliu Zamfirescu” Vrancea  va  găzdui mâine, de la ora 14.00, lansarea cărţii „Vieţi de Poveste”, scrisă de ziarista Laura Breană. Invitata specială la această lansare este jurnalista Carmen Avram, realizatoare a emisiunii „În premieră” de la Antena 3. 

Volumul de reportaje realizate de jurnalista Laura Breană este întregit de o galerie de fotografii realizate de fotoreporterul Aurel Şelaru şi  beneficiază de o prefaţă semnată de Carmen Avram şi de Teodora Fîntînaru managerul Bibliotecii Judeţene.

„Cei doi ziarişti au străbătut, la pas, kilometri întregi şi au adus în faţa comunităţii,  poveşti memorabile despre aceşti oameni speciali, cu moduri de viaţă atât de diferite,  dar care fac parte şi întregesc universul nostru. Cartea,  realizată de cei doi  ziarişti de la cotidianul „Monitorul de Vrancea”,  va fi lansată - atât în format clasic cât şi în format audio-Daisy pentru nevăzători şi cuprinde poveşti de viaţă, din cele mai îndepărtate  colţuri ale judeţului, ce scot la lumină şi  dezvăluie cititorilor, frânturi memorabile din  această lume pe care mulţi dintre noi nu o cunoaştem”, anunţă organizatorii evenimentului.

  Cei prezenţi vor putea vedea prezentarea „Vieţilor de Poveste” şi în formatul accesibil pentru nevăzători - audio-Daisy , prezentare realizată de Mircea Bucur, preşedinte al  Fundaţiei  „Cartea Călătoare” al cărui voluntar de suflet este autoarea Laura Breană.
.

Mai puteţi citi:

Săptămână plină de manifestări culturale la Biblioteca Judeţeană

Carte eveniment, lansată la Odobeşti

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort