VIDEO Viitorul prim procuror al Vrancei, atac dur la şeful de la Investigarea Fraudelor. Ţîrlea vrea de la Harap dosare cu "rechini", nu "plevuşcă"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Serviciului  de Investigare a Fraudelor din IPJ Vrancea, cms. şef  Marian Harap, a intrat în vizorul viitorului prim procuror al Parchetului Vrancea, Florin Ţîrlea, care-i promite o atenţie specială.

Nici nu a fost „uns” ca şef al Parchetului Vrancea, lucru care se va întâmpla cu  1 ianuarie 2015 iar procurorul Florin Ţîrlea lansează un atac destul de dur la adresa şefului Serviciului de Investigarea Fraudelor din IPJ Vrancea, cms. şef Marian Harap.

Ţîrlea îi promite lui Harap că-i va monitoriza permanent activitatea, declarându-se nemulţumit de acesta.

Procurorul Ţîrlea spune că a primit o listă cu dosarele aflate în lucru, dosare mai vechi de un an şi pentru care nu există până acum o soluţie. Printre acestea se află şi dosarul „Depăzezirea 2013”, când s-au alocat de la bugetul Primăriei Focşani foarte mulţi bani, fără însă să se vadă şi în teren acest lucru.

FOTO: cms. şef Marian Harap

„O să mă ocup personal, nu prin colegii mei, să monitorizez Serviciul de Investigare a Fraudelor. Am mari nemulţumiri, pentru că am văzut o listă cu dosare vechi lăsate nelucrate de un an de zile. Ceea ce nu pot să admit. Dosarul cu deszăpezirea de anul trecut ce facem cu el, aşteptăm şi deszăpezirea de anul acesta?  Nu e normal. Aşa nu se mai poate. Nu pot lucra în condiţiile astea cu el (n.a. Marian Harap). Pe subalternii dumnealui îi cunosc pe toţi, ştiu că sunt profesionişti şi îşi fac treaba. Poate dânsul nu ştie, dar îi transmit eu că între priorităţile Parchetului General lupta împotriva criminalităţii economico-financiare este pe primul loc. Mă refer la contrabandă, evaziune fiscală, spălare de bani. Aştept de la dumnealui dosare de achiziţii publice, nu dosar făcut unei femei de la Vidra care a vândut doi litri de ţuică. Şi dacă oamenii din judeţ spun că se fură din banul public, eu cred că se fură din banul public şi o să încercăm să stopăm acest fenomen”, a declarat Florin Ţîrlea în cadrul unei conferinţe de presă în care şi-a prezentat priorităţile ca şef de Parchet.

Noul procuror şef al parchetului Vrancea îşi va începe activitatea în noua funcţie de la 1 ioanuarie 2015, înlocuindu-l la conducere pe Ioan Lefter.

Mai puteţi citi:

Serviciul de Investigare a Fraudelor a luat la puricat contractele de deszăpezire din perioada stării de alertă de la Focşani

Potrivit municipalităţii, nu mai puţin de 15 firme, în marea lor majoritate din oraş, şi-au împărţit 2,1 milioane de lei pentru a scoate oraşul din nămeţi.

Procurorul Florin Ţîrlea, noul şef al Parchetului Vrancea

Acesta îi va succede în funcţie, începând cu 1 ianuarie, lui Ioan Lefter, care din cauză de vârstă nu a mai putut candida pentru încă un mandat.

Mai multe pentru tine:
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor