Unul dintre marii pictori ai Focşaniului, omagiaţi în ajunul sărbătorii Unirii Principatelor Române

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piscură de Vasile Pascu

Vasile Pascu a fost un pictor polivalent, abordând atât pictura bisericească, cât şi cea peisagistică. A avut cinci copii, patru fete şi un băiat, cei mai mulţi dintre ei moştenindu-i talentul

Sediul central al Bibliotecii Judeţene „Duiliu Zamfirescu” din strada Mihail Kogălniceanu nr. 13 va găzdui joi, 23 ianuarie, de la ora 10.30,  vernisajul expoziţiei „Vasile Pascu – smerenie şi conştiinţă”.

Evenimentul va ava loc în prezenţa fiicei pictorului Vasile Pascu, profesoara Elena Bârhală, artist plastic. care a fost, timp de 39 de ani, profesor de pictură la Liceul de Arte “Gh. Tattarescu” din Focşani.

Cu acest prilej, veţi putea admira două autoportrete ale lui Vasile Pascu, precum şi “Cuza” – tabloul în ulei pe carton, lucrat de către Vasile Pascu în anul 1958.

"La acest eveniment vor fi prezenţi, în calitate de invitaţi de onoare, doamna profesor Elena Bârhală şi domnul Valentin Muscă, directorul Casei de Cultură „Constantin C. Giurescu” din Odobeşti. Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” va fi reprezentată de către doamnele Oana-Raluca Boian şi Teodora Fîntînaru.

Pictorul Vasile Pascu (1910-1978) s-a născut la 27 ianuarie 1910, în localitatea Corni, judeţul Bacău. A fost student al celebrilor Corneliu Baba şi Nicolae Tonitza şi un artist desăvârşit în pictura bisericească şi pictura de şevalet.

Student al Academiei de Belle Arte din Iaşi, abordează toate genurile picturii (peisaj, portret, natură statică), mărturie stând bursa Schiller pentru merite deosebite, care l-a ajutat să supravieţuiască pe perioada studiilor. În 1932, la 22 de ani, pictează prima biserică, iar la 30 de ani obţine autorizaţia de pictor bisericesc. Pictează 140 de biserici în diferite tehnici: frescă, ulei, tempera în emulsie de ou. În anul 1970, la 60 de ani, este condamnat la 10 ani de închisoare pentru „propagandă împotriva orânduirii socialiste”. Vasile Pascu a abordat şi pictura de şevalet în colorit viu: naturi statice, compoziţii cu personaje apropiate lui, ţărani, flori", potrivit Bibliotecii Judeţene.

Stabilit după 1940 la Focşani, Vasile Pascu a predat până în octombrie 1945 ca profesor de desen şi caligrafie la liceele „Unirea”, „Cuza Vodă” şi la „Şcoala de Arte şi Meserii”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort