Un grup organizat de moldoveni şi etnici maghiari va pleca în marş spre Bucureşti. Când este programată acţiunea de protest

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii Asociaţiei civice ”Moldova vrea autostradă” au anunţat că organizează un marş de protest de amploare, al cărui punct de plecare este localitatea vrânceană Tişiţa.

Asociaţia ”Moldova vrea autostradă” a început pe Facebook o campanie de mobilizare a proprietarilor de maşini şi nu numai ei pentru a participa la amplul protest care va avea loc pe data de 19 mai.

De altfel, pentru a reuşi să atragă atenţia autorităţilor, organizatorii speră ca la manifestaţie să participe un număr cât mai mare de persoane atât din judeţele Moldovei, cât şi din Mureş şi Harghita.

Mitingul motorizat va purta mesajul ”Marş pentru A8 şi A7”, cele două autostrăzi promise de autorităţi de mulţi ani, care să traverseze Moldova şi, respectiv, să treacă munţii între Iaşi şi Tg. Mureş. Toţi participanţii se vor reuni la Tişiţa, în judeţul Vrancea, pe 19 mai, începând cu ora 12.00, iar la ora 13.00 se va porni în coloană spre Bucureşti. În Capitală se preconizează a se ajunge în jurul orei 17.00.

Organizatorii solicită Guvernului României să decidă asupra cofinanţării construcţiei autostrăzilor A7 Siret-Bacău-Ploieşti şi A8, Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş.

Autostrada A7 sau drumul expres pe ruta Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău – Paşcani ar urma să aibă o lungime de aproape 330 km şi are menirea să preia traficul pe ruta Nord-Sud, acolo unde se înregistrează cele mai mari valori ale traficului din Moldova şi care în prezent se desfăşoară pe DN2, un drum naţional cu câte o bandă pe sens.

Autostrada ar urma să  traverseze Moldova de la Nord, de la graniţa cu Ucraina, la Sud realizându-se astfel o conexiune cu Muntenia şi Bucureşti. Noua linie rutieră va decongestiona traficul pe porţiuni de drum pe care acesta este considerat a fi foarte intens (peste 16.000 de autovehicule zilnic) sau intens (8.001 – 16.000 autovehicule zilnic). Costul pentru acest proiect a fost estimat de autorităţi la 1,35 miliarde euro.

Sunt patru sectoare ale proiectului:
• Ploieşti – Buzău (65 kilometri)
• Buzău – Focşani (72 kilometri)
• Focşani – Bacău (110 kilometri)
• Bacău – Paşcani (82 kilometri)

Totodată, Autostrada A8 Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni devine o alternativă atractivă pentru traficul internaţional de tranzit. Aceasta face parte din structura centrală (core network) a reţelei de transport TEN-T (trans-European transport network). Valoarea estimată de CNAIR pentru acest proiect este de 6,14 miliarde de euro. Făcând parte din reţeaua de transport TEN-T, linia rutieră ar putea fi realizată prin finanţări nerambursabile.

Autostrada este împarţită în 3 sectoare:
• Sectorul Târgu Mureş – Ditrău ce va avea o lungime totală de 91,6 km
• Sectorul Ditrău – Târgu Neamţ ce va avea o lungime totală de 118.1 km şi necesită un nivel sporit de atenţie întrucât străbate Munţii Carpaţi. Acest tronson necesită contractarea studiilor geotehnice pentru construirea unei autostrăzi montane.

Sectorul Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni ce va avea o lungime de 100,6 km. Acest proiect necesită urgentare întrucat uneşte cel mai mare oraş din regiunea Moldovei, Iaşi, cu Republica Moldova.

Datele cele mai recente de trafic de la Cestrin, instituţie publică subordonată CNAIR, din anul 2015 confirmă faptul că valorile de trafic au crescut considerabil, astfel că realitatea teritorială este „verificată” şi de statistică. În acest sens, fiind singura autostradă care leagă Moldova de Transilvania, A8 este capabilă să capteze fluxuri dintr-un bazin de recrutare imens (nordul Mării Negre şi R. Moldova).

Este preconizat faptul ca traficul ar depăşi numărul minim de vehicule specific autostrăzilor (16.000 vehicule/zi), deservind atât populaţia din Moldova, cât şi cea din Transilvania şi Republica Moldova.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare