Trei ucraineni rămân internaţi în spital la Focşani în urma accidentului de autocar de ieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi oficiali ucraineni, reprezentanţi ai consulatului de la Suceava, au venit ieri la Focşani pentru a se interesa de starea turiştilor.

Delegaţia de la Consulatul Ucrainean a mers la Crucea Roşie, unde au stat turiştii care au scăpat teferi, apoi la Spitalul „Sf. Pantelimon", pentru a vedea persoanele rănite.

Trei dintre cetăţenii ucraineni vor rămâne în spital deoarece starea de sănătate nu le permite deplasarea.

Reamintim că o persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte 12 au fost rănite, după ce un autocar în care se aflau 26 de turişti ucraineni s-a răsturnat ieri dimineaţă pe DN 23 B, între localităţile Măicăneşti şi Năneşti.

Autocarul venea din Bulgaria, unde ucrainenii şi-au petrecut câteva zile pe litoral şi se îndrepta către ţara de reşedinţă, însă din cauza oboselii sau neatenţiei şoferul a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în şanţul de pe marginea drumului.

La faţa locului au venit aproximativ zece ambulanţe şi două maşini de la descarcerare, care au acordat primul ajutor răniţilor, în număr de 12, pe care i-a transportat apoi la spital.

Un autocar cu turişti ucraineni s-a răsturnat în Vrancea: un om a murit şi 12 au fost răniţi FOTO-VIDEO

Din nefericire, o femeie aflată în grupul de turişti şi-a pierdut viaţa, strivită sub greutatea autocarului.

„Cel mai probabil şoferul a adormit la volan. Celălalt şofer de schimb dormea în maşină când s-a produs accidentul şi nu am reuşit încă să ne înţelegem, pentru că nu cunoaşte limba română. Am ridicat banda magnetică de pe maşină şi o vom analiza cu specialiştii de la Autoritatea Rutieră", a declarat comisarul şef Cara Alexandru, de la Poliţia Rutieră Vrancea.

Ceilalţi turişti care au scăpat teferi din accident, printre care şi doi copii, au fost aduşi cu o maşină şi cazaţi la un hotel din Focşani. Autorităţile au luat legătura cu Ambasada Ucrainei la Bucureşti, pentru a asigura transportul turiştilor spre casă. Aceştia erau speriaţi de cele întâmplate.

„Nu ne-am dat seama ce s-a întâmplat, pentru că dormeam. Eram 26 în autocar şi am înţeles că o femeie a murit. Am doi copii şi toată familia am scăpat teferi", a povestit în limba engleză una dintre pasagerele din autocar.

Localnicii spun că în zonă ar trebui montate indicatoare de restricţie de viteză, întrucât maşinile circulă şi cu peste 100 km/h.

Intră pe focsani.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO