Studentă din Chişinău, marele premiu al Festivalulul naţional de creaţie literară „Bogdania”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionel Marin, preşedintele Asociaţiei Culturale Bogdania şi câştigătoarea concursului

Festivalul naţional de creaţie literară „Bogdania”, desfăşurat la jumătatea lunii iunie la Bucureşti, organizat de Asociaţia Cultural-Umanitară „Bogdania”,  în parteneriat cu Cenaclul scriitorilor ingineri din AGIR, şi-a desemnat câştigătorii.

Festivalul organizat de Asociaţia cultural-umanitară „Bogdania” îi stimulează pe creatorii tineri,  prin premii şi diplome, prin cuprinderea lor în paginile revistei de cultură Bogdania dar şi antologiei „Aripi spre zbor”, pregătind noi generaţii care vor duce mai departe flacăra tezaurului românesc.

Ionel Marin, preşedintele Asociaţiei Culturale, a precizat că la ediţia din acest an s-au înscris în total 40 de concurenţi (din 23 judeţe ale ţării, din Bucureşti şi 3 tineri din Republica Moldova). În acest an, pentru prima dată, Marele premiu a fost câştigat de un concurent din Moldova de dincolo de Prut, Marina Ciobanu, studentă la Facultatea de jurnalism din Chişinău.

Pe lângă tinerii premiaţi s-au acordat  şi numeroase Diplome de excelenţă şi premii din partea Asociaţiei Bogdania dar şi a revistei Bogdania.

Este vorba despre personalităţi ale literaturii şi culturii, respectiv prof. dr. ing. Mihai Mihăiţă, prof. univ. Nicolae Vasile, acad. Cristian P. Bălan, dr. Michaela Orescu, Vasile Groza, Maria Niculescu, Lucian Gruia, dr. ing. Ovidiu Ţuţuianu, dr. ing. Ioan Ganea-Christu, Mihai Antonescu, Maria Filipoiu, Doina Bârcă, Anghel Hotu, Rodica Magdan, Claudia Muntean şi fam. Dan şi Florina Paulopol.

Tinerii care au citit din poezii ori fragmente din eseuri sau proză scurtă au făcut dovada onestităţii şi exigenţei juriului ediţiei a IV-a format din personalităţi ale culturii şi scriitori consacraţi: prof. univ. Nicolae VASILE, scriitor, preşedintele Cenaclului „Literar Ing.” şi al juriului, Maria NICULESCU, poetă, membră a Ligii Scriitorilor Români,  Vasile GROZA, poet, dramaturg, membru Uniunea Scriitorilor din România,  Lucian GRUIA, scriitor, critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Ionel MARIN, poet, preşedintele Asociaţiei cultural-umanitare Bogdania şi al revistei de creaţie şi cultură Bogdania.

"Felicităm pe organizatorul acestor manifestări de cultură, dl. ing. Ionel Marin pentru imensa muncă depusă şi mulţumim colaboratorilor sprijinitori reprezentaţi prin dl. prof. univ. dr. ing. Nicolae Vasile, angrenat în slujba aceluiaşi nobil demers. Festivalul BOGDANIA deşi iniţiat în judeţul Vrancea, la Focşani, de poetul Ionel Marin, constituie ecoul naţional, adună sub faldurile sale, condeie din ţară şi străinătate, într-o cunună a valorilor româneşti, atât de invidiate, uneori contestate mai ales sub aspect istoric dar şi cultural, tocmai de către unii lipsiţi de istorie şi cultură proprie. Valorile româneşti, dezvoltate pe parcursul istoriei acestui neam, unele dintre ele depăşind creaţii din lume, recunoscute sau nu, sunt explicabile prin vechimea acestui neam, care a lăsat – genetic – o solidă moştenire, prin frumuseţea, bogăţia şi diversitatea naturii care a oblăduit viaţa acestor oameni, cu toate izbânzile şi vicisitudinile desfăşurate în timp", a precizat dr. Michaela Al Orescu.
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar