Stagiu de pregătire la Jandarmeria Vrancea pentru studenţi de la Academia de Poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studenţi în practică la jandarmeria Vrancea

În perioada 13 februarie – 12 martie,  şase băieţi şi o fată, studenţi la Academiei de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti vor desfăşura stagiul de practică în cadrul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vrancea.

Cei 7 sunt studenţi în anii I, II, şi III de studiu şi vor participa la activităţi pentru formarea deprinderilor necesare statutului de viitori ofiţeri ai Jandarmeriei Române.

Studenţii au fost repartizaţi pentru efectuarea stagiului de practică la subunităţile din cadrul unităţii, urmând ca pe întreaga perioadă a stagiului să execute misiunile structurilor unde aceştia au fost repartizaţi, sub îndrumarea tutorilor profesionali.

"În prima zi de stagiu, studenţii au fost prezentaţi personalului unităţii, iar pe parcursul zilei le-a fost prezentată structura organizatorică a inspectoratului, misiunile şi zona de responsabilitate, ei urmând a se familiariza pe parcursul acestei luni cu mediul profesional din cadrul unităţii, unde vor putea să-şi formeze deprinderile practice necesare executării activităţii ca viitori ofiţeri ai Jandarmeriei Române.  La finalul stagiului de practică, studenţii vor fi apreciaţi cu calificative de către tutorii profesionali, notele urmând să fie transmise Academiei de Poliţie în vederea consemnării acestora în cataloage", se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Vrancea.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare