Reabilitarea cu fonduri europene a Şcolii "Al. Vlahuţă" din Focşani, proiectul cu cea mai scurtă perioadă de implementare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În total au fost reabilitate 17 săli de clasă, iar valoarea investiţiei a fost de 2,9 milioane de lei, din care contribuţia Uniunii europene de 1,9 milioane de lei.

La începutul acestei veri, Şcoala Al. Vlahuţă din Focşani intra în reparaţii capitale pe bani europeni şi nimeni nu ar fi îndrăznit să creadă că lucrarea va fi finalizată la 31 decembrie 2015, termenul final de execuţie şi de accesare în totalitate a fondurilor.

Astăzi, şcoala este nu numai reabilitată complet, ci a fost dotată şi cu echipamente moderne de studiu, astfel că cei 500 de elevi care vor învăţa aici vor avea condiţii europene din acest punct de vedere.

"Este cea mai scurtă durată de implementare a unui proiect al Primăriei Focşani. Am derulat acest proiect doar pe parcursul a cinci luni, iar lucrările sunt de calitate", a declarat Eugenia Drăguşanu, manager de proiect.

La rândul său, viceprimarul Marius Iorga a precizat că Şcoala Vlahuţă este acum o unitate funcţională după toate standardele

"Este unul dintre proiectele cele mai îndrăzneţe. A fost foarte mult de muncă, s-au luat foarte multe de la zero, respectiv pardoseli, zugrăveli, tâmplărie, instalaţii sanitare", a spus Marius Iorga.

În total au fost reabilitate 17 săli de clasă, iar valoarea investiţiei a fost de 2,9 milioane de lei, din care contribuţia Uniunii europene de 1,9 milioane de lei. Deşi iniţial contribuţia Primăriei Focşani trebuia să fie de 2%, adică 40.382 de lei, în final bugetul local a suportat alţi 351.087 de lei, pentru faptul că în proiect au fost incluse lucrări neeligibile.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie