Primarul PSD al comunei Ploscuţeni, Ştefan Solomon, a vrut să se bage în treburile şcolii şi fost declarat incompatibil de ANI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefan Solomon, primarul comunei Fitioneşti

Edilul se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 1 septembrie 2013, întrucât, simultan cu funcţia de primar, deţine şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale Ploscuţeni.

Primarul comunei Ploscuţeni, Ştefan Solomon, se află în stare de incompatibilitate, potrivit ANI. Astfel, edilul a făcut greşeala să deţină şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale Ploscuţeni, fapt pentru care ar putea să-şi piardă funcţia de primar.

Potrivit legii, „Funcţia de primar şi viceprimar este incompatibilă cu funcţia de administrator, membru al consiliului de administraţie la societăţile comerciale, precum şi la instituţiile publice”

Astfel,  „Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Mai puteţi citi:

Consilierului local PSD Liviu Oloeriu a scăpat ieftin de incompatibilitate, cu 500 de lei

Aleşii municipali au aprobat în şedinţa de consiliu local să-l sancţioneze cu retragerea indemnizaţiei pentru om lună pe consilierul local Liviu Oloeriu care a pierdut procesul de incompatibilitate cu Agenţia Naţională de Integritate.

Viceprimarul Focşaniului, Gabriel Necula, riscă să-şi piardă funcţia după ce a fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate

ANI spune că  Necula s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 29 ianuarie 2010 - 9 iulie 2012, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia  publică de Director la Camera Agricolă Judeţeană Vrancea, cât şi funcţia de administrator al S.C. NIGARO S.R.L.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani