Poliţia a închis producţia de mangal de la Vidra. Ce amenzi au fost date

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mangalul este un cărbune

Oamenii legii  au verificat, marţi, mai multe locaţii de  producere a mangalului şi au aplicat o serie de sancţiuni.

Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Vidra, alături de poliţişti locali din cadrul Poliţiei Locale Vidra, specialişti din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Vrancea şi al Sistemului de Gospodărire a Apelor Vrancea, precum şi un echipaj de pompieri militari din cadrul formaţiunii de pompieri Vidra au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii producerii ilegale de mangal.

Mangalul este un cărbune artificial uşor şi sfărâmicios, obţinut prin arderea incompletă a lemnelor în cuptoare speciale sau prin stingerea forţată a jăraticului.

Cu această ocazie, au fost efectuate verificări pe raza satului Burca, com. Vidra, în vederea identificării locurilor în care se produce mangal. Astfel, în zona unei proprietăţi au fost identificate 3 bocşe în funcţiune, aparţinând unor localnici, iar în spatele unei alte locuinţe a fost identificată o bocşă în pregătire, proprietarul încărcând mangal într-o furgonetă.

În urma acţiunii desfăşurate a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea a două infracţiuni prevăzute de Legea 241/2005.

De asemenea, au fost aplicate 9 contravenţii, din care 3 la Legea12/1990, în valoare de 6.000 de lei, 3 la H.G. 857/2011, în valoare de 10.000 de lei şi 3 la Legea 107/1996, în valoare de 9.000 de lei, fiind confiscată cantitatea de 400 kg mangal.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online