Oraşul unde şeful Poliţiei Locale are salariu mai mare decât comandantul Poliţiei Judeţene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorian Alecsandrescu (stânga) este ginerele soţiei actuale a primarului Cristi Misăişă (dreapta) FOTO: Ştefan Borcea

În vreme ce şeful Poliţiei Judeţene Vrancea este absolvent al Academiei de Poliţie, bărbatului care conduce Poliţia Locală Focşani i s-a permis să ajungă în această poziţie fără ca măcar să aibă stagiul militar satisfăcut

Poliţia Locală din Focşani, ca de altfel toate asemenea structuri locale din ţară, reprezintă un fel de armată personală a primarilor în subordinea cărora se află instituţia. Când şeful Poliţiei Locale are şi o legătură de familie cu primarul, lucrurile devin şi mai evidente.

Spre exemplu, la Focşani, şeful Poliţiei Locale este din anul 2017 Dorian Alecsandrescu, în vârstă de 37 de ani, care este  ginerele actualei soţii a primarului PSD Cristi Misăilă. Anterior, acesta a fost consilier local PSD şi director la Parking, firma primăriei care administrează locurile de parcare din oraş, numit în funcţie de acelaşi edil.

Dorian Alecsandrescu beneficiază de drepturi salariale mai mari decât şeful din Vrancea al Poliţiei Judeţene Vrancea, lucru anormal dacă ţinem cont de complexitatea activităţilor desfăşurate de o poliţie judeţeană. Astfel, Alecsandrescu câştigă lunar un salariu de 14.720 de lei brut, stabilit din dispoziţia primarului, la care se adaugă norma de hrană de 32 de lei zilnic, ceea ce ridică la peste 15.400 de lei veniturile şefului Poliţiei Locale.

Tot din calitate de şef al Poliţiei Locale, Dorian Alecsandrescu primeşte lunar încă 3.300 de lei de la Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP), structură unde este membru de drept. În acelaşi timp, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea câştigă mai puţin decât şeful Poliţiei Locale, în condiţiile în care conducătorul IPJ este absolvent al Academiei de Poliţie, iar şeful Poliţiei Locale Focşani nici măcar nu are stagiul militar satisfăcut, lucru curios având în vedere că răspunde nemijlocit  şi de partea de armament şi muniţie în instituţia pe care o conduce.

Dorian Alecsandrescu, şeful Poliţiei Locale Focşani FOTO: Ştefan Borcea

Comparativ cu alte municipii din ţară, mai mari şi mai bogate ca bugete decât Focşani, salariul şefului Poliţiei Locale pare uriaş. Astfel, şeful Poliţiei Locale din Arad are un salariu brut de 10.459 de lei pe lună, aceeaşi situaţie fiind valabilă la Suceava. Cam la fel se întâmplă şi în ceea ce priveşte veniturile salariale ale instituţiilor amintite, Focşaniul fiind cu o medie salarială de 30%-40% peste instituţiile similare.

Din acest motiv, consilierii locali din noua majoritate politică PNL-USR PLUS au decis să taie 50% din bugetul de salarii de la Poliţia Locală.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Poliţie Locală acuzată că a devenit „prea scumpă” pentru oraş. Poliţiştii cu lefuri mari, vizaţi de concediere

Poliţia Locală trăieşte pe picior mare. Cât câştigă angajaţii de la Focşani


 

Mai multe pentru tine:
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!