Germanul care a compus două imnuri naţionale pentru România. Caragiale: „Un muzician de mare talent“

În România, fiecare perioadă istorică şi-a avut imnul ei. Din 1862  şi până astăzi, ţara noastră a avut şase imnuri naţionale.

Eduard Hubsch este cunoscut în ţara noastră ca fiind, mai ales, muzicologul care a compus Imnul regal român, dar activitatea sa în ţara noastră a fost mult mai laborioasă.

Eduard A. Hubsch a fost un violonist de origine germană născut în 1833, în Regatul Austro-Ungar, într-o localitate din Slovacia, dar a făcut studii muzicale la Praga şi la Viena, ceea ce i-a permis să cânte ca violonist în diferite orchestre, precum şi cea din Hamburg, renumită la acea vreme.

Când cariera se afla abia la început, a ales să vină în România, la Iaşi, ca angajat al Teatrului Naţional, pe post de violonist. În paralel, a fost atras de muzica militară, iar în calitate de dirijor al Fanfarei Pompierilor din Bucureşti a avut mai multe compoziţii de această factură.

Încă din anul 1862, a fost organizat un concurs pentru imnul naţional, iar Eduard Hubsch s-a remarcat prin piesa "Marş Triumfal", care a devenit imn în perioada domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Acest imn al Principatelor Române a dăinuit nu mai puţin de 22 ani, până în anul 1884, iar astăzi este intonat în cadrul ceremoniilor de primire a diplomaţilor străini şi a demnitarilor politici ai ţării.

Un imn care a dăinuit 63 de ani

În anul 1884, la trei ani de când România devenise regat, în timpul domniei lui Carol I, ţara noastră a adoptat un alt imn, „Trăiască Regele”. Acesta a rămas imnul de stat al României până pe 30 de decembrie 1947, când regele Mihai a abdicat, adică timp de 63 de ani, fiind până astăzi cel mai longeviv imn din istoria ţării.

Vasile Alecsandri a scris textul Imnului regal român, iar Hubsch a compus muzica.

Ca semn al recunoaşterii sale ca organizator al muzicii militare şi compozitor, Hubsch a primit din partea Majestăţii Sale, regele Carol I, două baghete expuse în Tezaurul Istoric.

„Cele două baghete sunt din fildeş, cu aplicaţii de aur emailat şi cifra regală. Prima baghetă este sculptată şi are două monograme confecţionate din aur şi încrustată cu briliante. În partea superioară din aur este dispusă coroana regală. La mijlocul baghetei este o cunună de aur lucrată şi emailată verde, punctată cu diamante. Partea inferioară a baghetei este marcată cu o placă de aur. Cea de a doua baghetă din fildeş este formată din două părţi, având în partea superioară o monogramă din aur, prinsă într-un singur nit", descrie Florentina Manuela Tăbăcilă, istoric la Muzeul Naţional al României.

Repertoriul lui Hubsch a fost unul variat şi a avut o activitate intensă în cei 36 de ani pe care i-a petrecut în România, fapt pentru care în 1884 a fost distins cu titlul de ofiţer al Academiei Artelor Frumoase din Paris. Hubsch a murit în anul 1894, la vârsta de 61 de ani.

Ţara lui Hubsch

Despre autorul Imnului Regal a scris chiar marele clasic al literaturii române, I.L. Caragiale, care în ziarul "Moftul Român" i-a închinat un articol în care făcea apel la români pentru o subscripţie publică în vederea ridicării unei statui închinate lui Hubsch.

"Muzicant de mare talent şi om de mult spirit-în afară de atâtea frumoase compoziţional muzicale şi în afară de atâtea şi atâtea glume neuitate, el ne-a lăsat două producţiuni ale spiritului său în adevăr nepieritoare. Cât va exista o ţară românească se va cânta măreţul imn regal Trăiască regele!, compus de Hübsch! Cât va fi ţara românească, ea va fi ţara lui Hubsch! Trăiască ţara lui Hubsch! Rămână veşnic în picioare statuia eroului nostru spre pomenire! - Ei! Dar ne va întreba cititorul. Bine, Hubsch merită fără-ndoială o statuie şi proiectul Moftului român este admirabil, o adevărată operă de artă, operă plină de adevăr şi de inspiraţie. Dar fondurile? Unde sunt fondurile?  - O, Doamne! Am putea răspunde noi; am văzut multe fonduri fără statuie, ce mirare să vedem odată o statuie fără fonduri? Şi pe urmă să nu uităm a spune că şi noi ne-am gândit să deschidem liste de subscripţiuni pentru scopul nostru, şi punem multe speranţe în obolul publicului românesc. Haide! Grăbiţi-vă de subscrieţi voi toţi câţi n-aveţi de dimineaţă până seara pe buze decât vorbele sacramentale care le-a prins Hubsch ca să pecetluiască locul şi vremea noastră”, scria I. L. Caragiale în articolul Ţara lui Hübsch.